Motivul pentru care arbitrul Octavian Şovre i-a cerut autograful lui Haaland şi a provocat un scandal în Liga Campionilor
Arbitrul român Octavian Şovre a fost, marţi seara, protagonistul unui moment controversat în Liga Campionilor, românul alergând, la finalul partidei dintre Manchester City şi Borussia Dortmund, după Erling Haaland, atacantul oaspeţilor, pentru a-i solicita un autograf.
De Redactia Observator la 07.04.2021, 21:37- Octavian Şovre i-a solicitat autograful lui Erling Haaland la finalul meciului dintre Manchester City şi Borussia Dortmund, din Liga Campionilor la fotbal.
Şovre a obţinut semnătura atacantului norvegian pe un cartonaş galben, însă gestul său a ridicat numeroase semne de întrebare, considerându-se practic un semn că arbitrul ar putea avantaja echipa în care evoluează fotbalistul norvegian.
Owen Hargreaves şi Joleon Lescott, doi foşti internaţionali englezi şi actuali analişti TV, au condamnat gestul lui Şovre, considerând că un oficial de meci nu are voie să facă aşa ceva. În schimb, Josep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, i-a luat apărarea lui Şovre susţinând că nu au fost probleme de arbitraj în meciul pe care echipa lui l-a câştigat, cu 2-1.
De ce a alergat Şovre pentru a obţine autograful lui Haaland
Josep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a precizat, în intervenţia sa, că este posibil ca Şovre sau copilul său ori un apropiat este fan Haaland şi arbitrul a profitat de ocazie pentru a obţine semnătura norvegianului.
Ei bine, conform Gazeta Sporturilor, Guardiola nu a fost departe de adevăr. Există informaţii conform cărora Şovre strânge suveniruri de la fotbalişti de top pentru SOS Autism Bihor, o asociaţie care ajută copiii şi adulţii cu forme grave de autism.
Cei aflaţi într-o asemenea situaţie fac terapie la centrul respectiv, SOS Autism Bihor bazându-se exclusiv pe donaţii şi fondurile obţinute din scoaterea la licitaţie a unor obiecte de valoare, de la fotografii, picturi şi opere de artă până la tricourile unor sportivi de top sau alte elemente pe care aceştia şi-au pus semnătura.