Nadia Comăneci, povestea saltului către libertate: "Nici nu mă gândeam la pericole"
A fascinat o lume întreagă când a atins perfecţiunea, iar astăzi este una dintre cele mai iubite sportive de pe pământ. Nadia Comăneci, românca de 10, vorbeşte în exclusivitate despre lupta de a fi cel mai bun, evadarea din Republica Socialistă România, dar şi ce dorinţe are pentru ţara ei.
De Sabrina Preda la 10.12.2019, 20:25
A uimit o lume întreagă atunci când a atins perfecţiunea, a avut curajul să fugă din România când sistemul comunist i-a tăiat aripile, iar astăzi este una dintre cele mai iubite sportive de pe pământ. Nadia Comăneci, românca de 10, ne-a mărturisit într-un interviu-document cât de greu a fost drumul spre succes, dar mai ales cel spre libertate. Cum şi-a riscat viaţa, şi-a lăsat în urmă familia şi ţara, fără să înceteze o clipă să se simtă româncă. Un reportaj în exclusivitate realizat peste Ocean de Sabrina Preda şi Mihai Dină.
Nadia Comăneci: Cred că visul oricărei gimnaste este să lase ceva în urmă! Eram micuţă în faţa lumii, dar aveam o experienţă de 8 ani în gimnastică! E vorba de mândra românului pentru că la acel moment noi am fost cei mai buni din toată lumea!
Cei mai buni dintr-o lume mare şi dintr-o ţară în care ziduri groase îngrădeau orice vis sau speranţă. De acolo venea ea - Nadia Comăneci. Primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
Nadia Comăneci: Descoperisem, inventasem anumite elemente, elementele noi reies din greşeli. Spre sfârşit de anii '60 nici nu existau prea multe sporturi pentru fete, îţi dai seama ce noroc!
Doar că nu norocul a făcut-o pe Nadia - NADIA. Prin ani de muncă, determinare şi forţă, a ajuns, la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice - cea din Montreal - să obţină şapte note perfecte.
Primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice: "Am zis că ceva e în neregulă cu panoul"
Nadia Comăneci: Mă gândeam dacă iau un 9,90 e foarte bine, prima zi de concurs. Am văzut 1.00, m-am uitat la colege, am zis că e greşit panoul sau că ceva e în neregulă cu panoul. Şi am zis fie ce-o fi! Unu nu are cum să fie că n-am făcut de unu!
De fapt, acel 1 avea să devină locul Nadiei in istoria sportului mondial. Presa internaţională a adoptat-o imediat, fără să ştie nimic despre chinurile primului 10 din istorie. Fără să bănuiască faptul ca acel copil era liber doar când zbura deasupra celor 10 centimetri ai bârnei sau deasupra paralelelor unde şi-a arătat prima oară perfecţiunea. În rest, totul era controlat de partid.
(Nadia Comăneci): Cred că o mare parte din generaţia de astăzi nici nu-şi imaginează cum este şi cum a fost pentru mulţi! Aveam alimente pe raţie, aveam căldură doar noaptea, nu-ţi permiteai să încălzeşti toată casa!
(Reporter): Dormeaţi în bucătărie?
(Nadia Comăneci): Da, dormeam eu şi probabil jumătate din ţară, deci nu numai eu! Descurcă-te! Nu putem în două, treci camere, dormim unde putem! Important este să fim împreună, familia era importantă! Sunt supravieţuitori românii pentru că facem din ce nu avem! Suntem creativi, găsim soluţii, niciodată nu ne-am împotmolit în ceva!
Cea mai grea decizie a vieții
La fel ca cei mai mulţi români, Nadia a îndurat ani în şir calvarul de a te simţi captiv în propria ţară. Până în 1989. Când a făcut ceva inimaginabil chiar si pentru ea.
(Reporter): Ai spus că nu ţi-a fost uşor să iei decizia să pleci acasă.
(Nadia Comăneci): Da, n-aş mai lua!
(Reporter): Da, aşa ai spus, că, dacă ar fi să te gândeşti înapoi, n-ai mai face-o!
(Nadia Comăneci): Nu pentru că a fost o decizie inconştientă şi în mare disperare!
Luni în şir şi-a planuit fuga. Pana sa treaca ghidată de o călăuza fâşia dintre Romania si Ungaria, a făcut împreună cu fratele ei nenumărate drumuri la Sânicolau Mare. Ştiau că sunt filaţi în permanenţă, aşa cu au vrut să-i convingă pe securişti că au cunoştinţe în zonă, iar vizitele sunt cât se poate de fireşti. Doar asa a putut Nadia, într-o noapte, sa fuga din Romania comunista.
(Reporter): Şi din Ungaria aţi plecat în Austria.
(Nadia Comăneci): Da, şi am sărit vreo 7 garduri ghimpate şi n-aveam voie să ieşim la şosea pentru că eram într-un loc în care nu era picior de om. Cei care conduceau maşina au spart un far, că era noapte şi au spus: Nu ieşiţi decât dacă vedeţi o maşină cu un singur far! Zici că povestesc un film din 007. Nici nu imi vine să cred că am...
(Reporter): Te gândeai că o să supravieţuieşti?
(Nadia Comăneci): Da! Nici măcar nu mă gândeam la pericolele pe care le avem! La un moment dat ne-au spus nu faceţi gălăgie, când treceţi graniţa nu vorbiţi şi dacă vă somează cineva nu alergaţi că vă împuşcă! Dar cred că noi eram inconştienţi de toată chestia asta! Era ideea de a ajunge la final! Era ideea de libertate, cred că era atât de mare dorinţa de libertate încât nu mai conta nimic! Era ori asta, ori o viaţă cum era acasă!
Liberă, dar măcinată de griji
Pe 2 decembrie ajungea la New York. Era din nou răsfăţata marilor ziare şi televiziuni. De data asta nu pentru o săritură nemaivăzută, ci pentru saltul ireversibil spre libertate.
Acasă, Nadia îşi lăsase familia despre care nu mai ştia nimic. Pe 28 decembrie 1989, cei de la CNN au reuşit să o pună în legătură cu mama ei.
Dar acasă, Nadia avea să vină abia peste 5 ani. Nu singură, ci însoţită de bărbatul vieţii ei, Bart Conner.
Nadia Comăneci: I-am spus că nici nu îmi imaginez să fac nunta în altă parte decât în România! Iar Bart e înnebunit după tradiţii, de ce se merge de 3 ori în jurul altarului, vezi că o să te calc pe picior, să nu te sperii!
O nuntă ca-n poveşti pentru o gimnastă de legendă. Naş i-a fost premierul de atunci al României, Adrian Năstase, iar toata ţara a primit o zi liberă ca să poata savura primul mare eveniment monden de după Revoluţie.
Visul Nadiei Comăneci merge mai departe
Astăzi, Nadia îşi duce visul mai departe, alături de Bart şi de fiul ei, Dylan. Peste Ocean, au pus bazele unuia dintre cele mai importante centre de performanţă în gimnastică din lume. Iar drumul e nu doar lung, ci şi greu. E unul pe care doar campionii îl pot urma.
Nadia Comăneci: Înainte lumea era mare şi în lumea aia mare, noi aveam impresia că România nu se vede, iar acum se vede! Românul e român oriunde trăieşte! Te naşti român şi mori român! Ce îi doresc eu României? Să rămână România!
