Antena LIVE

Curs valutar

Pele, marea legendă a fotbalului brazilian, în spital de şase zile

Joe Fraga, managerul lui Pele, fostul mare fotbalist brazilian, a anunţat că acesta este internat de şase zile într-un spital din Sao Paulo.

De la 06.09.2021, 18:55
WhatsApp
Pele a câştigat de trei ori Campionatul Mondial de fotbal cu naţionala Braziliei Profimedia

Anunţul vine la scurt timp după ce au apărut informaţii conform cărora Pele a leşinat şi ar avea mari probleme de sănătate. Conform Mirror Online, Joe Fraga a ţinut să-i asigure pe fanii lui Pele că nu este vorba despre probleme grave de sănătate.

Totuşi, Pele trebuie să treacă printr-o serie amplă de analize medicale şi, ţinând cont şi de vârsta înaintată, aceste analize nu pot fi făcute într-o singură zi. Pele ar urma să treacă inclusiv printr-o colonoscopie şi să i se facă şi analize de sânge.

Pele a părut extrem de slăbit la evenimentul organizat pentru a marca lansarea unui documentar despre viaţa sa, însă a transmit ulterior, prin intermediul unui site de socializare, că "nu am leşinat şi sunt într-o formă fizică foarte bună. Am trecut printr-o serie de analize, analize pe care a trebuit să le amân din cauza pandemiei de coronavirus. Vă asigur că nu o să joc duminica viitoare".

Pele, triplu campion mondial cu naţionala Braziliei

Pe acelaşi subiect

Pele a apărut în mai multe rânduri utilizând un scaun cu rotile, în ultimii ani, iar în 2018 a ajuns la spital, din cauza epuizării. Ulterior, în 2019 a ajuns din nou la spital pentru o operaţie de îndepărtare a unor pietre de la rinichi.

Pele este considerat drept unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. A câştigat numeroase trofee atât cu echipa din care a făcut parte, cât şi individual. Este triplu campion mondial, cucerind trofeele puse în joc la ediţiile din 1958, 1962 şi 1970. A marcat 643 de goluri în 659 de meciuri jucate pentru FC Santos, club pentru care a evoluat în perioada 1956-1974. A marcat 77 de goluri în 92 de selecţii la echipa naţională a Braziliei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pele brazilia legenda spital fotbalist goluri
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025