Pele va fi înmormântat marţi. Sicriul va fi depus la stadionul echipei Santos pentru ca fanii să îşi ia rămas bun de la "regele fotbalului"
Clubul de fotbal brazilian Santos a anunţat că trupul neînsufleţit al marelui jucător Pele va fi depus luni la stadionul Urbano Caldeira, de unde acesta a încântat lumea, iar înmormântarea va avea loc marţi.
De Redactia Observator la 30.12.2022, 10:42Trupul lui Pele va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la Santos, luni, 2 ianuarie, şi va fi depus pe teren, la stadionul echipei Santos. Toţi cei care vor să îşi ia rămas bun de la jucătorul supranumit "regele fotbalului" o vor putea face.
Marţi dimineaţă, la ora locală 10:00, cortegiul funerar va porni de la stadion, va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, iar apoi va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea. La înmormântare va fi prezentă doar familia lui Pele.
Brazilia a decretat trei zile de doliu naţional
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a decretat trei zile de doliu naţional, după moartea legendarului fotbalist Pelé, printr-un decret publicat în Monitorul Oficial. "Doliu oficial este decretat în toată ţara (...), în semn de respect după moartea lui Edson Arantes do Nascimento, Pelé", se arată în acest decret.
Jucătorul brazilian Pele, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, a încetat din viaţă, joi, la vârsta de 82 de ani.