Antena LIVE

Roland Garros 2022. Simona Halep, eliminată în turul doi. Cel mai slab rezultat din ultimii 7 ani, la turneul de la Paris

Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19, a fost învinsă, joi, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1, de jucătoarea chineză Qinwen Zheng, locul 74 WTA, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros. Este prima dată când campioana română părăseşte în această fază openul francez, din 2015.

De la 26.05.2022, 19:16
Simona Halep, jucătoare de tenis din România Profimedia

Concentrată şi precisă, cu o bună translaţie defensivă-ofensivă, Halep a făcut un foarte bun joc tactic şi tehnic în primul set al partidei disputate cu sportiva chineză de 19 ani. Românca a insistat pe reverul adversarei, apoi a mutat brusc jocul în partea opusă, dacă a fost nevoie, pentru că Zheng a greşit mult cu backhand-ul, scrie news.ro

În plus, la început, Halep a ştiut să se ferească de forehand-ul rivalei, lovitura cu care jucătoarea chineză a făcut majoritatea punctelor ei câştigătoare, şi a servit foarte bine.

Situaţia s-a schimbat cu 180 de grade în setul al doilea, în special prin evoluţia adversarei Simonei. Zheng a pus capăt risipei, şi-a ridicat nivelul la serviciu, a înălţat mingile mai mult, a rupt ritmul cu scurte şi a preluat iniţiativa în raliuri. Jocul bun al Simonei a fost mai întâi echilibrat, apoi dominat, pentru că sportiva de 30 de ani nu a mai găsit soluţii de a-şi pune sub presiune rivala.

Halep a început meciul cu un break, pe care l-a dublat la scorul de 4-2 şi setul a mers firesc în dreptul ei pe tabelă, scor 6-2, după 33 de minute.

Pe acelaşi subiect

Roland Garros 2022. Simona Halep, eliminată de Qinwen Zheng

Direcţia partidei s-a schimbat după ce Simona a făcut break, în ghemul al treilea, şi a ratat câteva oportunităţi de a face 3-1. Zheng a avut două mingi de break, primele din acest meci, şi a fructificat-o pe a doua. În loc de 3-1 a fost 2-2 şi de aici au început marile probleme pentru Halep. Mai întâi, românca a mai cedat un break, după ce a condus cu 40-0, iar de la 2-4 nu a mai contat pe tabelă. Zheng a închis setul, cu 6-2, după 77 de minute de la start.

Simona Halep a fost împinsă tot mai în spate de mingile înalte ale chinezoaicei, care apoi accelera jocul cu o uşurinţă remarcabilă. Astfel, seria de cinci ghemuri câştigate la rând de Zheng în setul al doilea s-a prelungit până la opt, cu încă trei din decisiv. 

Contrar situaţiei din alte meciuri pierdute, Halep a lăsat impresia că a abandonat lupta, posibil şi din cauza unor probleme de sănătate. La 0-2, ea a părut că a rămas fără aer, apoi forţa loviurilor ei a scăzut dramatic. 

Cu doar un ghem câştigat, la 0-3, jucătoarea din Constanţa a cedat partida, după 1-6, şi după o oră şi 57 de minute. Qinwen Zheng va evolua în turul al treilea cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 40 WTA, sau cu letona Jelena Ostapenko, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13.

Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 86.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA. Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018 şi a fost finalistă în 2014 şi 2017. Anul trecut, Halep nu a participat la French Open, fiind accidentată, iar în 2020, a părăsit turneul în optimi.

Ți-a plăcut acest articol?

simona halep tenis roland garros eliminare
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024