România a învins Olanda în 2007. Cine a dat golul din calificările pentru Euro 2008
Calificată în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, naţionala României înfruntă echipa similară a Olandei marţi seara, de la 19.00, ora României, în speranţa obţinerii unei calificări istorice în faza sferturilor de finală.
De Redactia Observator la 01.07.2024, 11:02- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
România a avut un parcurs rezonabil în faza grupelor. Şi-a început aventura la Euro cu o victorie uimitoare, 3-0 cu Ucraina, dar apoi a gâfâit cu Belgia, 0-2, şi, în cele din urmă, a înregistrat un egal "de salon" cu Slovacia, 1-1, rezultat care a permis ambelor echipe să meargă în faza optimilor de finală, în dauna Ucrainei.
Olanda nu a strălucit în faza grupelor. A trecut greu de Polonia, 2-1, a făcut 0-0 cu Franţa şi a cedat, 2-3, în faţa Austriei, semn că olandezii sunt departe de generaţiile lui Van Persie, Robben, Van der Vaart ori Kluivert şi Van Nistelrooy.
Totuşi, Olanda porneşte mare favorită în confruntarea cu România, bookmakerii considerând, încă de dinainte de startul optimilor de finală, că acest meci ar urma să fie unul dintre cele mai dezechilibrate din această fază a competiţiei.
Avantajul olandezilor este dat şi de faptul că aceştia au câştigat mai mereu duelurile cu România şi de multe ori au reuşit să se impună chiar la scoruri categorice. Olanda a câştigat nouă dintre cele 13 meciuri directe jucate împotriva României, iar ultimele patru meciuri directe le-a câştigat chiar la minim două goluri diferenţă.
A fost 2-0 pentru Olanda la Euro 2008, 4-1 şi 4-0 în preliminariile pentru Mondialul din 2014 şi 3-0 într-un amical jucat în noiembrie 2017. Cum au trecut mai mult de şase ani şi jumătate de la ultimul meci direct trebuie precizat că nu mai sunt foarte mulţi jucători de atunci în loturile de acum ale celor două formaţii. În noiembrie 2017, România lui Cristi Ganea, Florin Tănase, Bicfalvi, Pantilimon, Florin Andone, Moţi, Hoban, Budescu, Hanca sau Ţucudean ceda clar în faţa unei echipe a Olandei care îi avea în componenţă pe Strootman, Ryan Babel, Propper sau Veltman. Golurile olandezilor erau marcate de Depay, Babel şi Luuk de Jong.
2007, singura victorie a României împotriva Olandei
În 2007, România a obţinut singura victorie de până acum într-un meci jucat împotriva Olandei. S-a întâmplat într-un meci jucat în octombrie, la Constanţa. Era o partidă care conta pentru preliminariile lui Euro 2008.
A fost 1-0 pentru România atunci, gol victoriei fiind înscris de Dorin Goian în minutul 71. Atunci, România miza din plin pe generaţia lui Chivu, Marica, Mutu, Raţ, Daniel Niculae sau Tamaş, în timp ce Olanda avea în echipă nume grele precum Robben, Seedorf, Van der Vaart sau Van Nistelrooy.
România a câştigat, atunci, grupa de calificare la Euro cu nouă victorii, două egaluri şi o înfrângere, în timp ce Olanda a mers la turneul final de pe locul 2, cu opt victorii, două egaluri şi două înfrângeri. Culmea este că România a înregistrat, atunci, singura înfrângere în faţa Bulgariei, 0-1 în deplasare. Pe lângă Bulgaria, am mai lăsat acasă echipe precum Belarus, Albania, Slovenia şi Luxemburg.
Se cunosc primele două sferturi de la Euro 2024
Meciurile din faza optimilor de la Euro 2024 sunt în plină desfăşurare. Până acum s-au jucat patru meciuri din cele opt programate, Elveţia - Italia 2-0, Germania - Danemarca 2-0, Anglia - Slovacia 2-1, după prelungiri, şi Spania - Georgia 4-1, astfel că ştim primele două meciuri programate în faza sferturilor de finală. Pe 5 iulie, de la ora 19.00, o să avem Spania - Germania, iar pe 6 iulie, de la ora 19.00, o să avem Elveţia - Anglia.
Până atunci, însă, mai sunt de jucat încă patru meciuri din faza optimilor de finală. Luni, 1 iulie, avem Franţa - Belgia, de la ora 19.00, şi Portugalia - Slovenia, de la ora 22.00, iar marţi, 2 iulie, avem multaşteptatul meci România - Olanda, de la ora 19.00, dar şi o altă partidă interesantă, Austria - Turcia, de la ora 22.00.