Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Elveția - Italia 2-0. Surpriză uriașă în optimile EURO 2024

Echipa naţională a Elveţiei s-a calificat sâmbătă în sferturile de finală ale Euro 2024, după ce a învins, la Berlin, scor 2-0, chiar deţinătoarea trofeului, echipa Italiei.

de Redactia Observator

la 29.06.2024 , 21:04

Elveția - Italia 2-0 EURO 2024 Elveția - Italia 2-0. Surpriză uriașă în optimile EURO 2024 - Profimedia Images

La Berlin, Donnarumma a salvat la şutul lui Embolo, din minutul 24, dar nu a mai putut face nimic la golul lui Remo Freuler, din minutul 37. Ruben Vargas a pasat în careu prentru Freuler, acesta a şutat, fundaşul italian Mancini a deviat uşor balonul şi elveţienii au deschis scorul. În minutuul 45+1 Donnarumma a intervenit la şutul lui Rieder, respingând în bară, apoi balonul a ieşit în corner, transmite News.ro.

Imediat după reluare, elveţienii şi-au majorat avantajul, la două goluri, prin golul superb înscris de Vargas, în minutul 46. În minutul 52 Schar a fost aproape de autogol, trimiţând cu capul în bara propriei porţi, iar Scamacca a lovit şi el bara în minutul 75. S-a încheiat 2-0 pentru Elveţia, care păşeşte în sferturi, în timp ce campioana en-titre a Europei a dezamăgit la acest turneu final pe care îl şi părăseşte după optimile de finală.

ELVEŢIA: Sommer – Schar, Akanji, R. Rodriguez – Aebischer (Steffen 90+2), Freuler, Xhaka, Rieder (Stergiou 72) – Ndoye (Sierro 77), Embolo (Duah 77), Vargas (Zuber 71). SELECŢIONER: Murat Yakin

Articolul continuă după reclamă

ITALIA: Donnarumma - Di Lorenzo, Mancini, Bastoni, Darmian (Cambiaso 75) – Cristante (L. Pellegrini 75), Fagioli (Frattesi 86), Barella (Retegui 64) - Chiesa, Scamacca, El Shaarawy (Zaccagni 46). SELECŢIONER: Luciano Spalletti

Cartonaşe galbene: Barella 35, El Shaarawy 45, Mancini 57

Arbitri: Szymon Marciniak - Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik (toţi din Polonia) - Facundo Tello (Argentina)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Sport » Elveția - Italia 2-0. Surpriză uriașă în optimile EURO 2024