România trece greu de Senegal, în al doilea meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin
Naţionala feminină de handbal a României a bifat, duminică, prima victorie de la Campionatul Mondial din Japonia, trupa antrenată de suedezul Tomas Ryde impunându-se, scor 29-24, în confruntarea cu Senegal.
De Cristi Ioniţă la 01.12.2019, 12:41Naţionala feminină de handbal a României a bifat, duminică, prima victorie de la Campionatul Mondial din Japonia, trupa antrenată de suedezul Tomas Ryde impunându-se, scor 29-24, în confruntarea cu Senegal.
A fost un meci mult mai bun făcut de echipa noastră, faţă de cel cu Spania, dar şi o partidă care a scos încă o dată în evidenţă dependenţa României de Cristina Neagu, autoare a 13 goluri.
Care este următoarea adversară a României la Campionatul Mondial
România a început mult mai bine meciul cu Senegal, având 3-0 pe tabelă în special graţie intervenţiilor Denisei Dedu.
De altfel, România a condus în permanenţă pe tabelă, însă vicecampioana en-titre a Africii ne-a ţinut mereu în tensiune, profitând la maxim de şubrezimea defensivei noastre.
Din acest motiv, România nu a reuşit decât rareori să se distanţeze la mai mult de trei goluri pe tabelă, în cele din urmă diferenţa făcându-se şi graţie prospeţimei arătate de echipa noastră pe final.
S-a terminat 29-24 pentru România, iar formaţia noastră bifează primele puncte de la actuala ediţie a Campionatului Mondial şi rămâne în lupta pentru calificarea în faza a doua a grupelor.
Rezultatul poate fi considerat unul mulţumitor, în condiţiile în care şi Muntenegru a trecut greu de Senegal în prima etapă, 29-25.
Pentru Neagu şi compania urmează o zi de pauză, luni, urmând ca marţi să dăm piept cu Kazahstan de la 12.00, ora României. Echipa Kazahstanului este considerată a doua adversară accesibilă din această grupă, iar rezultatele de până acum confirmă acest lucru, Kazahstan cedând cu Muntenegru, 21-30, şi cu Ungaria, 15-39.
Tot duminică, într-un alt derby a grupei, Spania a trecut greu de Ungaria, 29-25. Vă reamintim că din grupa de şase, din care fac parte Spania, România, Ungaria, Muntenegru, Kazahstan şi Senegal, primele trei clasate se califică în faza a doua a grupelor.