România vrea să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024
România intenţionează să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024, în judeţul Braşov.
De Redactia Observator la 03.10.2018, 18:42România intenţionează să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024, în judeţul Braşov.
Preşedintele COSR, Mihai Covaliu s-a întâlnit, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice din judeţul Braşov, pentru a analiza posibilitatea candidaturii României la organizarea ediţiei de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2024.
Oficialităţile au decis să promoveze candidatura României pentru găzduirea JOT 2024 în judeţul Braşov şi l-au împuternicit pe preşedintele COSR să discute pe această tema, la Buenos Aires, cu reprezentanţii secţiunilor abilitate din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic, anunţă site-ul oficial al COSR.
Ministrul Tineretului şi Sportului urmează să propună Guvernului României să se implice în susţinerea iniţiativei.