Game, set şi meci! Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Beijing!
Simona Halep şi-a luat revanşa în faţa Dariei Kasatkina, scor 6-2, 6-1, şi s-a calificat în semifinalele China Open.
De Redactia Observator la 06.10.2017, 09:00Simona Halep şi-a luat revanşa în faţa Dariei Kasatkina, scor 6-2, 6-1, şi s-a calificat în semifinalele China Open.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifnalele China Open, după ce a învins-o, vineri, cu 6-2, 6-1, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA. Simona Halep şi-a luat astfel o frumoasă şi meritată revanşă în faţa Dariei Kasatkina, după ce fusese învinsă cu acelaşi scor, cu ceva mai mult de o săptămână în urmă, la Wuhan.
Românca a avut în plus faţă de acel meci un serviciu mai bun şi mai ales calm, răbdare şi precizie. Ea a fost la fel de agresivă ca atunci, însă mai inteligentă şi dispusă la mai mult efort. A făcut risipă de energie, a deschis unghiurile terenului şi a punctat cu numeroase ori.
Kasatkina a început cu mingi înălţate în terenul adversarei, dar acestea nu au încurcat-o pe Halep. A încercat şi scurte şi să lovească mai puternic, dar nimic nu a mers, pentru că jucătoarea română a fost pe tot terenul şi nu i-a lăsat nicio şansă rivalei.
- Meci de senzaţie la Beijing. Sorana Cîrstea ar putea juca chiar împotriva Simonei Halep în semifinalele China Open
- Maria Sharapova, uluită de jocul Simonei Halep, în meciul de astăzi: "A făcut un meci incredibil, poate cel mai...
- Meci ISTORIC! Halep a SPULBERAT-O pe Șarapova în două seturi! 6-2, 6-2! Românca a făcut un meci SPECTACULOS (VIDEO)
În primul set, cele două jucătoare nu şi-au fructificat serviciul în primele trei ghemuri. La 2-1 pentru ea, Halep a oprit seria break-urilor, apoi s-a distanţat la 4-1, înainte ca Daria Kasatkina să mai facă un break, după ce a fost condusă cu 40-0. Halep nu s-a enervat de această ratare şi a închis setul cu alte două ghemuri, scor 6-2, după 35 de minute.
În setul al doilea, Halep a obţinut break-ul la 1-1 şi nu a mai cedat nimic până la final, scor 6-1, după mai puţin de 70 de minute de joc.
Calificarea în semifinale la Beijing, este recompensată cu 310.455 de dolari şi cu 390 de puncte WTA.
Simona Halep va juca pentru prima dată în semifinale la China Open, împotriva învingătoarei din meciul Sorana Cîrstea - Jelena Ostapenko, partidă care se va disputat tot vineri.
Sportiva din Constanţa continuă în acelaşi timp drumul către locul 1 WTA. Ea are nevoie de cel puţin o calificare în finala competiţiei de categorie Prmier Mandatory de la Beijing.
Sursa: News.ro