Antena LIVE

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Australian Open, după un meci de trei seturi cu Iga Swiatek

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Australian Open, la câteva ore după ce şi Simona Halep a părăsit competiţia în optimile de finală.

De la 24.01.2022, 12:43
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Australian Open, după un meci de trei seturi cu Iga Swiatek

Sorana Cîrstea a fost învinsă de Iga Swiatek în trei seturi, într-un meci din optimile de finală de la Australian Open.

Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a fost învinsă poloneza Iga Swiatek, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, cu 5-7, 6-3, 6-3.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre cele două sportive. Sorana Cîrstea mai ajunsese în optimi la Australian Open şi în 2017.

Cum a decurs partida dintre Sorana Cîrstea şi Iga Swiatek

Pe acelaşi subiect

Cu un joc solid, agresiv, cu frumoase combinaţii stânga-dreapta şi cu un bun sevriciu, Sorana Cîrstea a început meciul cu un break şi şi-a menţinut avantajul până la 4-3. La acest scor, Swiatek a reuşit şi ea un break, dublat de un ghem bun la serviciu, preluând conducerea, 5-4. Poloneza a continuat cu erori în evoluţia ei, iar românca a profitat şi a câştigat trei ghemuri la rând şi setul, scor 7-5, după 51 de minute de joc.

Lupta s-a asprit în setul al doilea, schimburile de mingi s-au prelungit, iar Swiatek şi-a ridicat nivelul jocului. Poloneza a condus cu 2-0, după un break în primul ghem, dar românca a revenit şi a egalat la 2. Swiatek a mai câştigat o dată contra sevriciului, la 3-2 şi a menţinut avantajul până la finalul setului, pe care l-a câştigat cu 6-3, după o oră şi 41 de minute de joc. 

Decisivul a fost echilibrat până la scorul de 3-3. Ambele jucătoare au reuşit câte un break, mai întâi poloneza, la 2-2, apoi Cîrstea. Românca a ratat însă patru mingi de break la scorul de 2-1. Ea a cedat apoi psihic şi fizic şi Swiatek a luat toate ghemurile care au urmat, impunându-se cu 6-3, după două ore şi 28 de minute de la start.

Simona Halep, eliminată de Alize Cornet

Simona Halep (locul 15 WTA) a fost învinsă surprinzător de franțuzoaica Alize Cornet (locul 61 WTA), în optimile de finală ale turneului Australian Open 2022. Românca a pierdut în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 4-6.

Simo a ratat calificarea în sferturi după un meci epuizant cu Alize Cornet. Franțuzoaica s-a impus după 2 ore și 35 de minute de joc. Halep s-a plâns de probleme fizice în debutul setului secund şi evoluţia ei a scăzut dramatic.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

România nu mai are nicio reprezentantă în concursul de seniori.

Ți-a plăcut acest articol?

sorana cirstea
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024