Suporter dinamovist dezvăluie cum a fost plănuită coregrafia “Doar Dinamo Bucureşti!” a meciului Steaua – City, devenită cap de afiş pentru presa sportivă internaţională
Aseară, în timpul meciului Steaua-Manchester City, o coregrafie afişată la tribuna a doua, cu mesajul “Doar Dinamo Bucureşti!” a lăsat mut stadionul.
De Redactia Observator la 17.08.2016, 19:28Aseară, în timpul meciului Steaua-Manchester City, o coregrafie afişată la tribuna a doua, cu mesajul “Doar Dinamo Bucureşti!” a lăsat mut stadionul.
Dinu Guţu, cercetător-sociolog al suporterilor galeriei de fotbal, care a fotografiat locul unde avea să fie afişat mesajul respective, a dezvăluit cum a fost posibil o asemenea coregrafie.
“Săptămâna trecută, un bun amic de peluză mă roagă cât se poate de respectuos să merg până la Arena Naţională şi să pozez la o rezoluţie cât mai mare Peluza şi Tribuna II de pe stadion, pentru a afla cu exactitate numărul de scaune, pentru viitoarea noastră coregrafie. Sunt uşor confuz, Steaua este gazdă la următorul meci, şi pentru dinamovişti e rezervată doar Peluza. Aseară, butonând pe TV rămân mut de uimire când citesc mesajul coregrafiei steliste: “Doar Dinamo Bucureşti”, şi-nţeleg de ce am pozat sectoarele Tribunei”, a povestit Dinu Guţu, autor al cărţii Etnografia unei Peluze (2015).
“Dar ce-i mai curios e că gestul de aseară face parte dintr-un specific cultural mai larg al masculinităţilor noastre locale. Dacă pentru alţi suporteri, aşa cum s-a văzut pe la ultimul Euro, forţa fizică şi ideea de fair fight primează, atunci pentru ai noştri a te impune înseamnă să fii subversiv şi şiret, să improvizezi şi să ai imaginaţie, să te descurci cu alte cuvinte. E ca o metaforă a valorilor preţuite în tranziţia noastră. Toate pentru a valoriza supremaţia simbolică a unui grup făţă de altul”, a precizat Dinu Guţu.
sursa: mediafax