Antena LIVE

Curs valutar

Topul 10 al celor mai prietenoase orașe cu bicicliștii

În timp ce traficul din marile orașe a devenit tot mai aglomerat și sufocant, autoritățile  din unele metropole au luat măsuri pentru a încuraja metodele alternative de transport și a facilita mersul cu bicicleta ori cu trotineta.

De la 03.07.2019, 12:51
WhatsApp
Cele mai prietenoase oraşe cu bicicliştii Pexels

În timp ce traficul din marile orașe a devenit tot mai aglomerat și sufocant, autoritățile  din unele metropole au luat măsuri pentru a încuraja metodele alternative de transport și a facilita mersul cu bicicleta ori cu trotineta. Chiar dacă România mai are de învățat la acest capitol, au început să apară și la noi pistele pentru bicicliști și beneficiile oferite celor ce renunță la mașină. 

În fond, bicicleta este o modalitate excelentă de a fi activ zilnic, de a reduce emisiile de dioxid de carbon și a proteja mediul, fără a mai contribui la poluarea și aglomerația din trafic. Este suficientă o vizită într-un magazin de biciclete și câteva ture de antrenament prin parc pentru a te pregăti să pedalezi prin oraș. În plus, cum mersul pe bicicletă ține mai mult de obișnuință, oricine își poate propune să economisească timp și să își schimbe complet rutina de dimineață pentru a ajunge la serviciu. Iar ca dovadă avem topul orașelor în care pedalează cei mai mulți bicicliști și pentru care autoritățile au transformat șoselele în unele prietenoase pentru cei preferă transportul pe două roți:

Copenhaga, Danemarca

Copenhaga este declarat anual cel mai prietenos oraș cu bicicliștii. Turiștii sunt adesea copleșiți de numărul mare de biciclete care trec pe lângă ei, iar copiii sunt învățați încă de la vârste fragede să meargă pe două roți. Grație măsurilor luate de autoritățile daneze, aproape jumătate dintre locuitorii orașului merg pe bicicletă la serviciu, ies în oraș sau merg la cumpărături. Cicliștii au la dispoziție 390 de kilometri de piste de biciclete, dar și o autostradă care leagă capitala de orașul Albertslund. 

Amsterdam, Olanda

Cea mai bună metodă de a explora Amsterdamul este pe bicicletă. Și nici nu ai avea de ce să procedezi altfel, în condițiile în care în capitala Olandei există peste 800.000 de biciclete, aproape la fel de multe câți locuitori are orașul. Dacă ajungi aici, ai la dispoziție numeroase locuri de unde poți închiria propria bicicletă și găsești chiar și tururi cu ghid prin oraș, tot pe bicicletă. 

Portland, SUA

Este dificil să găsești orașe la fel de prietenoase cu bicicliștii așa cum sunt cele din Europa, însă Portland, din statul Oregon, în SUA, face tot posibilul pentru a încuraja pedalatul. Cicliștii au la dispoziție hărți gratuite ale orașului și ale principalelor cartiere, astfel încât să se descurce mai ușor și să găsească cele mai rapide rute spre destinația lor. 

Boulder, SUA

Americanii care locuiesc în Boulder, în statul Colorado, au la dispoziție aproape 500 de kilometri de piste pentru bicicliști, așa că pedalatul a devenit modalitatea preferată de transport a localnicilor, dar și a turiștilor. În plus, autoritățile au pus la punct un sistem electronic de înregistrare a bicicletelor, astfel încât cei care sunt victime ale furtului de biciclete să își poată recupera rapid mijlocul de transport. 

Montreal, Canada

Orașul canadian se laudă cu 600 de kilometri de piste pentru biciclete, aproape dublu decât are Copenhaga. Acestea sunt însă folosite mai mult primăvara și vara, având în vedere că iernile canadiene nu sunt tocmai blânde. Pe parcursul acestor piste, cei care pedalează găsesc chioșcuri cu cafea și sandvișuri, zone de relaxare, dar și stații de încărcare pentru bicicletele electrice, așa că nu este greu de imaginat de ce locuitorii din Montreal adoră să meargă pe două roți. 

Tokyo, Japonia

Aproximativ 14% dintre angajații din Tokyo merg la serviciu cu bicicleta. Deși pare puțin în comparație cu Danemarca, unde procentul este apropiat de 50%, tot este impresionant, dacă luăm în considerare cât de întins și dens este orașul Tokyo. De altfel, la fel ca România, Japonia este renumită pentru calitatea bicicletelor pe care le produce, încurajând astfel cetățenii să circule pe două roți.

Barcelona, Spania

Bucureștiul și marile orașe din România au ce învăța din exemplul Barcelonei, care a făcut pași mici, dar siguri spre încurajarea pedalatului. Autoritățile au continuat să extindă pistele pentru bicicliști și au introdus măsuri menite să sporească siguranța în trafic a acestora. Dacă te afli doar în vizită în Barcelona, bicicleta poate fi modalitatea perfectă pentru a explora în voie orașul, fără aglomerația din mijloacele de transport în comun.

Strasbourg, Franța

În Strasbourg, autoritățile vor ca până în 2025 să dubleze numărul cicliștilor, având în vedere că 8% dintre angajați deja folosesc bicicleta pentru a ajunge la locul de muncă. De altfel, o plimbare cu bicicleta prin Strasbourg, un oraș incredibil de frumos, este o plăcere atât pentru localnici, dar mai ales pentru turiști. 

Rio de Janeiro, Brazilia

Rio de Janeiro a început să construiască primele piste pentru biciclete încă din anul 1992. Astăzi, orașul are un număr mare de cicliști, dar și un program de bike-sharing care include 60 de stații de biciclete și peste 600 de biciclete puse la dispoziția localnicilor. Unele firme oferă chiar posibilitatea cumpărării unor abonamente lunare la prețuri mai mici de trei dolari. Iar în weekend, localnicii pot lua bicicleta până pe plajă, pentru o plimbare pitorească pe faleză.

Budapesta, Ungaria

Budapesta are 200 de kilometri de piste pentru bicicliști și planuri ambițioase de a le extinde și în afara centrului și parcurilor. Orașul oferă și tururi cu ghid, pe bicicletă, care cuprinde principalele atracții turistice ale capitalei, precum și o vizită la un restaurant cu specific unguresc, astfel încât cicliștii să își refacă energia cu o porție de gulaș. 

Sursă foto: Pexels de la Pixabay 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024