Tragedie în ciclism: Kristof Goddaert a decedat după ce a fost călcat de un autobuz
Dramă în lumea ciclismului! Belgianul Kristof Goddaert a decedat la 27 de ani, după ce a fost călcat de un autobuz, în timpul unui antrenament.
De Redactia Observator la 20.02.2014, 08:34Ciclistul belgian Kristof Goddaert a decedat la numai 27 de ani. Goddaert şi-a pierdut roata din faţă a bicicletei, la o trecere de cale ferată, în timp ce făcea un antrenament în oraşul Antwerp, din Belgia.
A căzut chiar în faţa unui autobuz. Şoferul n-a putut evita drama. A trecut cu roţile peste sportiv şi l-a ucis pe loc. Kristof Goddaert se întorsese în ţara natală de patru zile, după ce terminase turul ciclist al Qatarului pe locul 34.
Belgianul de la echipa IAM Cycling avea în palmares o victorie de etapă în turul Valoniei.