Antena LIVE

Curs valutar

Turcia - Cehia 2-1 la EURO 2024, într-un meci arbitrat de Istvan Kovacs

Echipa Turciei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins selecţionata Cehiei cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri seara, pe Volksparkstadion din Hamburg, în Grupa F. 

De la 27.06.2024, 00:44
WhatsApp
Turcia - Cehia 2-1 la EURO 2024 Profimedia Images

Echipa antrenată de italianul Vincenzo Montella a obţinut o victorie controversată, prin golurile marcate de Hakan Calhanoglu (51) şi Kerem Akturkoglu (90+4), în timp ce pentru cehi a punctat Tomas Soucek (66).

Meciul arbitrat de românul Istvan Kovacs a fost unul foarte tensionat, cu 15 cartonaşe galbene şi două roşii, care şi-au pus amprenta asupra desfăşurării jocului, cu un gol contestat şi contestabil al turcilor.

Cehii au avut prima ocazie a partidei, un şut al lui Provod de la 20 de metri (2), respins de portar. David Jurasek (15) a expediat un şut de la 30 de metri, dar Mert Gunok a reţinut.

Cehia a rămas în zece oameni în min. 20, când Barak a primit al doilea cartonaş galben. Pe acest fond a venit şi prima ocazie a turcilor, dar Stanek a reţinut şutul-centrare al lui Barîş Yilmaz (29).

Kenan Yildiz putea primi şi el al doilea cartonaş galben, dar Kovacs a arătat indulgenţă în finalul primei reprize.

Cehia a avut o ocazie mare de a intra la pauză în avantaj, la capătul unui contraatac, dar David Jurasek a şutat în portar (45).

În minutul 51 s-a deschis scorul: Stanek a respins şutul lui Ferdi Kadioglu şi s-a accidentat, dar cum faza a continuat s-a ridicat de pe gazon, cu mâna în aer, cerând întreruperea jocului, însă Hakan Calhanoglu a marcat cu un şut din unghi, cu toată opoziţia goalkeeper-ului ceh.

Stanek a fost înlocuit imediat şi a luat loc pe banca de rezerve cu mâna dreaptă într-o atelă.

Cehia a continuat să lupte, deşi era în inferioritate numerică, era condusă şi avea nevoie de victorie pentru a merge mai departe.

Krejci (64) a avut o lovitură bună de cap, dar Mert Gunok a respins.

Turcia a ratat şansa desprinderii în min. 65, când, la centrarea perfectă a lui Barîş Yilmaz, Arda Guler a luftat din faţa porţii.

În min. 66, Cehia a restabilit egalitatea: la un duel aerian cu Chory, portarul Mert Gunok a scăpat mingea, atacantul ceh a trimis spre poartă, dar Samet Akaydin a respins de pe linie, după care Soucek a expediat mingea în plasă.

Cehia a fost nevoită să rişte tot mai mult şi jocul, unul fragmentat, s-a desfăşurat pe contre. Okay Yokuşlu a şutat peste poartă (87), dar Cenk Tosun a adus golul victoriei, la un =contraatac supranumeric (90+4).

Înaintea EURO 2024, ambele victorii ale Turciei la Campionatul European fuseseră obţinută contra Cehiei, 3-2 la EURO 2008 şi 2-0 la EURO 2016, de fiecare dată în ultimul meic din faza grupelor.

Turcia s-a clasat pe locul secund şi va juca în optimi contra Austriei.

Cehia - Turcia 1-2 (0-0)

Au marcat: Tomas Soucek (66), respectiv Hakan Calhanoglu (51), Kerem Akturkoglu (90+4).

Hamburg, Volksparkstadion

EURO 2024 - Grupa F

Au evoluat echipele:

Cehia: 1. Jindrich Stanek (16. Matej Kovar, 55) - 3. Tomas Holes, 4. Robin Hranac, 18. Ladislav Krejci II - 5. Vladimir Coufal, 22. Tomas Soucek (căpitan), 14. Lukas Provod (20. Ondrej Lingr, 75), 15. David Jurasek (26. Matej Jurasek, 81) - 7. Antonin Barak - 13. Mojmir Chytil (11. Jan Kuchta, 55), 9. Adam Hlozek (19. Tomas Chory, 55). Selecţioner: Ivan Hasek.

Rezerve neutilizate: 23. Vitezslav Jaros - 2. David Zima, 6. Martin Vitik, 12. David Doudera, 24. Tomas Vlcek, 21. Lukas Cerv, 8. Petr Sevcik, 25. Pavel Sulc, 10. Patrik Schick, 17. Vaclav Cerny.

Turcia: 1. Mert Gunok - 18. Mert Muldur, 4. Samet Akaydin, 3. Merih Demiral, 20. Ferdi Kadioglu - 16. Ismail Yuksek (5. Okay Yokuşlu, 63), 15. Salih Ozcan (22. Kaan Ayhan, 46) - 8. Arda Guler (9. Cenk Tosun, 75), 10. Hakan Calhanoglu (căpitan; 6. Orkun Kokcu, 87), 19. Kenan Yildiz (7. Kerem Akturkoglu, 75) - 21. Bariş Yilmaz. Selecţioner: Vincenzo Montella.

Rezerve neutilizate: 12. Altay Bayindir, 23. Ugurcan Cakir - 2. Zeki Celik, 13. Ahmetcan Kaplan, 25. Yunus Akgun, 11. Yusuf Yazici, 17. Orfan Can Kahveci, 24. Semih Kilicsoy, 26. Bertug Yildirim.

Arbitru: Istvan Kovacs; arbitri asistenţi: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România); al patrulea oficial: Espen Eskaas (Norvegia)

Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Pol van Boekel (Olanda)

Cartonaşe galbene: Barak (11, 20), Ozcan (31), Schick (34), Kenan Yildiz (37), Ismail Yuksek (49), Mert Gunok (65), Ugurcan Cakir (68), Mert Muldur (81), Jaros (85), Cerv (85), Samet Akaydin (85), Krejci (90+1), Kaan Ayhan (90+5), Orkun Kokcu (90+5), Arda Guler (90+8), Soucek (90+8).

Cartonaşe roşii: Barak (20), Chory (90+8).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

turcia cehia euro 2024
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025