Antena LIVE

Curs valutar

Wimbledon 2023. Ana Bogdan a intrat în istoria tenisului: meciul cu Ţurenko a avut cel mai lung tiebreak din istoria turneelor de Grand Slam, la feminin

Meciul dintre Ana Bogdan şi Lesia Ţurenko, disputat vineri în turul trei la Wimbledon, scor 4-6, 6-3, 7-6 (18) pentru ucraineană, a avut cel mai lung tiebreak lla simplu din istoria turneelor de grand slam, la feminin, şi a egalat recordul la masculin. A fost un tiebreak de 38 de puncte, informează news.ro.

De la 08.07.2023, 07:07
WhatsApp
Profimedia

Setul decisiv a durat 109 minute, iar Ţurenko a salvat cinci mingi de meci. Bogdan a salvat şase mingi de meci, înainte ca Ţurenko să reuşească să obţină victoria, la finalul unei confruntări de trei ore şi 40 de minute. Tiebreak-ul a durat mai mult de 35 de minute.

Meciul de la Wimbledon a egalat ca durată cel mai lung meci din actualul sezon pe iarbă: la s’Hertogenbosch, luna trecută, Liudmila Samsonova şi Lena Papakis au jucat tot trei ore şi 40 de minute, însă în primul tur. Este al treilea meci din topul celor mai lungi ale sezonului WTA. Cel mai lung a fost cel dintre Beatriz Haddad Maia şi Sara Sorribes Tormo, de la Roland Garros, care aa duraat trei ore şi 51 de minute.

Tiebreak-ul de vineri, de 38 de puncte, a fost cel mai lung la un meci de la un turneu de grand slam, la feminin. Precedentul record, de 36 de puncte, a fost stabilit în 2015, la Roland Garros, la meciul Denisa Allertova – Johanna Konta. La masculin, s-a înregistrat un tiebreak de 38 de puncte în primul set al unui meci Andy Roddick – Jo-Wilfried Tsong, în 2007, la Australian Open. Roddick a pierdut atunci tiebreak-ul, dar a câştigat meciul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

wimbledon wimbledon 2023 ana bogdan eliminare
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025