Antena LIVE

Curs valutar

Cum s-au format pe Lună două canioane gigantice în mai puțin de 10 minute

Aproape de Polul Sud al Lunii se află două canioane, fiecare comparabil ca mărime cu Marele Canion din SUA. Dacă celui de pe Terra i-a luat milioane de ani să se formeze, sculptat de fluviul Colorado, cele de pe Lună s-au format în doar 10 minute, relevă un studiu recent.

De la 11.02.2025, 14:50
WhatsApp
Cum s-au format pe Lună două canioane gigantice în mai puțin de 10 minute Pixabay

Noile cercetări indică faptul că aceste canioane, situate într-o zonă numită bazinul de impact Schrödinger, pe faţa Lunii orientată perpetuu în direcţia opusă Pământului, s-au format în mai puţin de zece minute, sub acțiunea resturilor de roci proiectate violent în aer la momentul la care un asteroid sau o cometă a lovit suprafaţa Lunii. Totul se întâmpla în urmă cu aproximativ 3,8 miliarde de ani, scrie CNN.

Oamenii de ştiinţă au cartografiat canioanele cu ajutorul datelor obţinute de sonda spaţială Lunar Reconnaissance Orbiter a agenţiei spaţiale americane NASA şi apoi au folosit modelarea computerizată, pentru a determina traiectoria rocilor şi viteza lor.

Citeşte informaţiile integral in articolul publicat de spotmedia.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

luna
Întrebarea zilei
Cât de des îţi cureţi telefonul?

Zilnic

Săptămânal

Niciodată

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea considerată cândva o adevărată bijuterie arhitecturală care va...
Fanatik.ro
Publicat 11.02.2025
Ne ajută cu ceva că ne scărpinăm? În mod surprinzător, da!
spotmedia.ro
Publicat 11.02.2025
Secret Service a folosit un avion-momeală pentru a evita o nouă tentativă de...
spotmedia.ro
Publicat 10.02.2025
Mai scump ca în St. Moritz! Cât costă o noapte de cazare în hotelul Simonei...
Gandul
Publicat 11.02.2025
Ce a pățit un bărbat care a urmat o dietă carnivoră. A ajuns de urgență la...
Adevărul
Publicat 11.02.2025
Serile grele continuă pentru bărbați, la Power Couple!„Au șansa să...
A1
Publicat 11.02.2025
Horoscopul zilei de 12 februarie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 11.02.2025
Predicțiile numerologilor pentru ziua de 11 februarie 2025. Ce trebuie să știe...
spynews.ro
Publicat 11.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Regele Lepros, supranumit și „regele fără chip”, un personaj unic în...
Click.ro
Publicat 11.02.2025
Filme gratuite pe YouTube. Ce titluri de Oscar au devenit disponibile
Useit
Publicat 11.02.2025
Ce pensie va primi Klaus Iohannis după ce a demisionat din funcția de șef al...
Redacţia.ro
Publicat 11.02.2025
Cine sunt frații Poștoacă, acționarii arestați în cazul Nordis. Când s-a...
libertatea.ro
Publicat 10.02.2025
Taylor Swift a purtat o ținută spectaculoasă la Super Bowl 2025. Cântăreața...
ZU
Publicat 11.02.2025
Bocceluțe din aluat, umplute cu spanac și piept de pui
Hello taste
Publicat 11.02.2025
5 semne că ești un părinte instinctiv
Deparinti
Publicat 11.02.2025
Elizabeth Gutiérrez vorbește despre rolul de mamă și cum jonglează cu...
Happy
Publicat 11.02.2025
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează...
BZI
Publicat 11.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
OMS lansează un program de tratament gratuit pentru copiii bolnavi de cancer....
Medicool
Publicat 11.02.2025