Când se lansează cea mai nouă versiune iOS de la Apple. Surprizele pe care le aduce iOS 16
Apple reuşeşte să surprindă prin lansarea foarte rapidă a noii versiuni de iOS, care va fi disponibilă la doar câteva zile după prezentarea seriei iPhone 14.
De Redactia Observator la 08.09.2022, 08:45Anul acesta, utilizatorii versiunilor anterioare de iPhone vor putea să instaleze şi să folosească noua versiune a sistemului de operare fără a mai aştepta să iasă pe piaţă noile modele, care tocmai au fost prezentate de compania americană.
Din seara zilei de luni, 12 septembrie, Apple va începe să furnizeze cea mai nouă versiune de iOS, care este aşteptată cu interes de mulţi utilizatori prin prisma unora dintre noutăţile promise.
Ce noutăţi aduce cea mai nouă versiune iOS
De departe cea mai aşteptată noutate este configurarea lockscreen-ului, pe care pot fi plasate widget-uri şi unde utilizatorii pot să modifice mai multe aspecte, inclusiv fonturile folosite pentru afişarea informaţiilor.
Venită din partea Apple, această facilitate este surprinzătoare, deoarece reuşeşte să ofere pentru iPhone un nivel de personalizare mai mare al lockscreen-ului decât în cazul Android-ului, sistem de operare mult mai permisiv, de obicei, relatează news.ro.
Printre celelalte noutăţi notabile se numără funcţiile de editare şi retragere a mesajelor în cazul iMessage şi a aplicaţiei de e-mail, funcţia Passkeys, care îşi propune să înlocuiască parolele cu autentificarea biometrică şi folosirea Apple Pay în alte browser decât Safari.
iOS 16 va putea fi instalat pe toate modelele de la iPhone 8 (inclusiv) la iPhone 14.