Casa ”controlată” de pe telefonul mobil, o realitate tot mai prezentă şi în România
Casa inteligentă nu mai este un concept din viitor, ci o realitate tot mai prezentă şi în România. Confortul, siguranţa şi economia sunt principalele avantaje pe care le oferă.
De Redactia Observator la 21.01.2019, 21:24Casa inteligentă nu mai este un concept din viitor, ci o realitate tot mai prezentă şi în România. Confortul, siguranţa şi economia sunt principalele avantaje pe care le oferă. Astfel, cei care vor să ştie ce fac copiii cât timp stau în grija altcuiva sau vor să controleze temperatura, lumina şi alte funcţii de la distanţă o pot face dintr-o simplă aplicaţie de pe mobil.
Spre deosebire de o casă obişnuită, unde totul se face manual, într-una inteligentă lucrurile pot fi controlate de la distanţă.
Raul Dăneasa, software developer: Putem să punem sisteme anti-inundaţie, scenarii- în momentul în care detectează apa în băi, în bucătărie, ai o mică inundaţie- casa ştie să îţi oprească automat apa. În cazul în care ai o efracţie în casă, casa ştie să facă print screenuri automat şi ţi le trimite pe email.
Cu ajutorul sistemelor inteligente, putem verifica ce fac copiii cât stau în grija bonei sau putem lăsa curierul să intre doar pentru a ne lăsa un colet. Unii au însă pretenţii mult mai mari de la o astfel de locuinţă.
Raul Dăneasa, software developer: Avea un sistem de sunet în toată casa şi mi-a zis: băi, când dau drumul la melodie, îmi cântă toată casa. Nu-mi place. Vreau să cânte unde sunt eu. Şi i-am pus senzori de mişcare prin tot apartamentul şi în momentul în care el se plimba prin casă, muzica îl urmărea şi în spatele lui se oprea.
De la mofturi, la avantaje concrete. Odată cu implementarea unui astfel de sistem, facturile lunare pot fi cu până la 30 la sută mai mici.
De la serviciu pot să verific dacă am uitat să încui uşa când am plecat de acasă, dacă am uitat fierul de călcat în priză sau pot să îmi setez temperatura pe care mi-o doresc în camere atunci când mă voi întoarce. Practic, pot să dau orice comandă de la mii de kilometri distanţă.
Dotarea unei case cu senzori de mişcare şi camere de luat vederi porneşte de la 1.500 de euro şi poate ajunge chiar şi la 20.000. Există însă şi câteva minusuri.
Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică: Tot ce înseamnă camere de supraveghere inteligente, mai ales acele camere de supraveghere care vin în interiorul locuinţei- prezintă multe vulnerabilităţi de securitate ce, practic, permit atacatorilor să vă spioneze în propria locuinţă.
Chiar dacă astfel de tehnologii abia acum ajung în casele românilor, firmele de echipamente spun că au vânzări triple faţă de anii trecuţi.