Cinci roboţi care nu mint şi pot lucra non-stop, concepuţi de o echipă de tineri români. Vor munci simultan la 2.500 de magazine online
O echipă de tineri români, fondatorii unei companii de tehnologie, a conceput cinci roboţi pe bază de Inteligenţă Artificială (AI), care pot munci non-stop în funcţii de manager de brand, agent de vânzări, inginer de date şi influencer, şi ar putea fi "angajaţi" în 2.500 de magazine online, până la sfârşitul acestui an.
De Redactia Observator la 21.03.2024, 14:34Potrivit unui comunicat de presă al Naratix, transmis joi noii angajaţi-roboţi nu obosesc, nu halucinează, nu mint şi pot lucra în acelaşi timp în mii de firme. Cei cinci roboţi au fost dezvoltaţi de o echipă de tineri români, cu vârste între 29 ani şi 36 ani, care plănuiesc să-i "angajeze" în 2.500 de magazine online, până la finalul lui 2024.
Bazaţi pe inteligenţă artificială, roboţii Nara, Dynamo,
Ce roluri ocupă roboţii
Gina, Grant şi Julie au roluri de manager de brand, agent de vânzări, inginer de date şi influencer şi vin în ajutorul brandurilor locale cu tehnologia folosită de giganţi, precum Amazon, Temu sau AliExpress.
Investiţia în dezvoltarea noilor roboţi s-a ridicat la valoarea de 350.000 de euro.
"Am început prin a rezolva problema datelor despre produse din catalog, fiind o nevoie mare în piaţa de e-commerce, atât de mare încât roboţii au început să fie achiziţionaţi încă din perioada de dezvoltare şi de testare, înainte să îi lansăm oficial. Nevoia de roboţi pe bază de inteligenţă artificială care să crească eficienţa în activitatea companiilor este infinită în România şi în lume deopotrivă, fapt pentru care am dezvoltat cei 5 roboţi în timp ce cercetam dezvoltarea lor. S-a întâmplat acest lucru pentru că AI-ul evoluează şi se răspândeşte extrem de repede şi nu exista alte variante decât "să construim paraşuta după ce am sărit din avion". Ideea business-ului Naratix şi dezvoltarea unor roboţi care să rezolve o serie de probleme în industria e-commerce a apărut încă din pandemie, când am condus mai multe proiecte de digitizare pentru branduri mari de ecommerce, unele chiar locale, din România. Atunci am descoperit dificultatea, costurile exagerate, precum şi importanţa cataloagelor de e-commerce", a declarat Cristian Orăşanu, co-fondator Naratix.
Caracteristicile fiecărui robot
Robotul Nara, care are rolul de Brand Manager, scrie conţinut unic pentru descrierile de produs din magazine online, paginile de categorii, precum şi paginile de brand. De asemenea, Nara poate folosi vocea şi identitatea brandului în fiecare descriere, precum şi strategia SEO sau datele de catalog ale brandului.
Al doilea robot, botezat Dynamo, este un Data Engineer, care face tot posibilul pentru a îmbogăţi datele şi relevanţa acestora pentru fiecare produs dintr-un magazin online. Dynamo foloseşte codurile EAN sau PDF-uri ale produselor căutând peste tot pe internet informaţii relevante despre produs, în orice limbă.
Echipa de roboţi este completată Gina, un Engagement Manager, un agent care oferă consultanţă clienţilor, îi califică, îi ajută să ia decizii şi mai departe poate face legătura cu departamente interne. În esenţă, Gina înlocuieşte chatboţii sau sistemele IVR.
Un alt robot se numeşte Grant, un agent de vânzări care oferă consultanţă în alegerea produselor ideale. Dacă utilizatorul este pe o pagina cu cercei în magazinul online, Grant îl îndeamnă să completeze setul şi să cumpere şi un lănţişor sau un inel din acelaşi stil.
Nu în ultimul rând, robotul Julie este un digital influencer pentru branduri care îşi creează propria audienţă, postează pe social media de pe conturile proprii şi creează conţinut relevant. Astfel, Julie ajută brandurile care vor să facă livestreaming sau conţinut online (unboxing, hauls, try-ons etc).