Programatorii români lucrează la aplicația care informează cât de sigure sunt cladirile, în caz de cutremur
În caz de dezastru trebuie să ne bazăm şi pe voluntarii digitali. Aplicaţiile ne pot salva viaţa iar lecţia vine din Mexic. După cutremurul devastator de anul trecut, inginerii au creat programe prin care oamenii să afle, cu doar câteva click-uri, cât de sigure mai sunt clădirile în care locuiesc ori cât de aproape se află o tabără de refugiaţi.
De Redactia Observator la 13.10.2018, 10:23În caz de dezastru trebuie să ne bazăm şi pe voluntarii digitali. Aplicaţiile ne pot salva viaţa iar lecţia vine din Mexic. După cutremurul devastator de anul trecut, inginerii au creat programe prin care oamenii să afle, cu doar câteva click-uri, cât de sigure mai sunt clădirile în care locuiesc ori cât de aproape se află o tabără de refugiaţi.
În România sunt peste 9 milioane de locuinţe, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii are doar 700 de experţi.
Cu aceeasi problemă s-a confruntat Mexicul. În urmă cu un an, ţara a fost lovită de un cutremur de 7,2 grade pe Richter. Aproape 400 de oameni au murit, iar 6000 de clădiri au fost distruse. Alma a scăpat cu viaţă, dar şi-a dat seama că e nevoie de voluntari digitali. Doar vizitarea tuturor clădirilor afectate, pentru a se stabili câte sunt în pericol de prăbuşire, ar fi durat 9 luni. Aşa a apărut prima aplicaţie.
Cei care au început să folosească aplicaţia primeau răspunsuri în doar câteva zeci de minute.
La două săptămâni de la seism, Alma şi alţi 600 de voluntari digitali au creat nu mai puţin de 32 de aplicaţii pentru telefonul mobil. Iar ingineri de la noi au acum misiunea de a adapta programele pentru România.
În proiect sunt implicaţi inclusiv pompierii întrucât va exista şi un program cu sfaturi video pentru cei prinşi sub dărâmături.