Antena LIVE

Curs valutar

Stația Spațială Internațională, prăbușită în Oceanul Pacific, în 2031

Stația Spațială Internațională va fi operațională doar până la finalul anului 2030, apoi se va prăbuși într-o zonă îndepărtată a Oceanului Pacific, numită „Punctul Nemo", scrie CNN.

De la 03.02.2022, 12:06
WhatsApp
Stația Spațială se va prăbuși în Oceanul Pacific, în 2030 Shutterstock

Operatorii ISS vor ghida laboratorul spațial, oferind impulsul final pentru a coborî staţia cât mai mult posibil şi pentru a asigura intrarea în siguranţă în atmosfera terestră, potrivit agenţiei spaţiale. Potrivit NASA, platformele spaţiale operate de companii private vor înlocui ISS ca spaţiu destinat cooperării şi cercetării ştiinţifice.

''Staţia Spaţială Internaţională intră în al treilea deceniu şi cel mai productiv ca platformă ştiinţifică revoluţionară în microgravitaţie'', a declarat Robyn Gatens, directorul ISS la sediul NASA.

''Sectorul privat este capabil din punct de vedere tehnic şi financiar să dezvolte şi să opereze destinaţii comerciale pe orbită terestră joasă, cu asistenţa NASA. Aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim lecţiile pe care le-am învăţat şi experienţa noastră operaţională cu sectorul privat pentru a-i ajuta să dezvolte în spaţiu destinaţii sigure, fiabile şi eficiente din punct de vedere al costurilor'', a declarat Phil McAlister, directorul departamentului pentru zboruri comerciale din cadrul NASA.

Anticipând momentul când ISS va fi dezafectată, NASA a anunţat la începutul lunii decembrie semnarea unor contracte cu trei companii americane, cărora le va acorda sprijin în scopul dezvoltării unor staţii spaţiale private, un pas înainte în comercializarea spaţiului cosmic. Cele trei companii sunt Blue Origin, Nanoracks şi Northrop Grumman, care vor primi 130, 160 şi respectiv 125,6 de milioane de dolari. Compania Axiom Space a obţinut încă de anul trecut un contract similar în valoare de 140 de milioane de dolari.

Pe acelaşi subiect

Trei stații spațiale private vor lua locul ISS

Agenţia spaţială americană doreşte ca pe viitor să poată închiria serviciile unor companii private pentru îndeplinirea nevoilor sale, fără să mai fie nevoită să finanţeze costurile de operare ale unei staţii orbitale. NASA estimează că ar avea nevoie să asigure prezenţa permanentă pe orbită a doi astronauţi şi realizarea a circa 200 de experimente anual.

Staţia spaţială realizată de Blue Origin în parteneriat cu Sierra Space a fost denumită Orbital Reef. Poate găzdui până la 10 persoane şi poate asigura o utilitate diversă: turişti, companii sau persoane publice.

Avanpostul spaţial dezvoltat de Nanoracks, denumit Starlab, preconizează o lansare în 2027. Staţia spaţială proiectată de compania Northrop Grumman nu are încă un nume, dar preconizează să fie prevăzută cu spaţii dedicate activităţilor ştiinţifice şi turismului, scrie Agerpres

Proiectul celor de la Axiom este puţin diferit: într-o primă etapă, un modul va fi ataşat la ISS, după care staţia se va detaşa pentru a funcţiona independent. Contribuţia agenţiei americane la aceste proiecte nu depăşeşte 40% din valoarea totală a investiţiilor, a declarat Phil McAlister în decembrie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nasa statie spatiala internationala oceanul pacific
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024