Bucovina, în topul destinaţiilor preferate de români în minivacanţa de Rusalii. Ce surprize îi aşteaptă pe turişti
În Bucovina se anunţă valuri de turişti. De altfel, minivacanţa de Rusalii şi vacanţa copiilor au umplut parcul Ariniş din Gura Humorului, care a devenit una dintre destinaţiile perfecte pentru câteva ore sau zile de relaxare în familie. Dincolo de plimbări, curajoşii se pot da şi cu tiroliana peste râul Moldova.
De Angela Bertea la 11.06.2022, 15:06Sunt activităţi în Parcul Ariniş din Gura Humorului pentru toate vârstele, începând de la 3-4 ani.
Cei dornici de mişcare pot să se plimbe cu bicicletele prin parc, pot să facă trasee de escaladă printre copaci, pot să tragă cu arcul sau cu arme de tip airsoft.
Care sunt noile atracţii din Gura Humorului
De asemenea, cei care vor să se relaxeze, se pot plimba cu telescaunul până la punctul de belvedere, unde este amenajat un turn de observaţie. Mai mult, noile atracţii din Gura Humorului sunt Parcul Hobbiţilor şi Fântâna Arteziană muzicală.
Pentru cei dornici de adrenalină, de senzaţii tari, aceştia pot să facă salturi de la 12m sau se pot căţăra pe un perete artificial.