Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peştera Urșilor, vizitată virtual. Imensa cavitate subterană a fost scanată 3D pentru prima dată

Premieră pentru ţara noastră. În viitor, Peştera Urşilor va putea fi vizitată virtual deoarece tocmai a fost scanată 3D. Totul a fost posibil cu ajutorul studenţilor orădeni în cadrul unui parteneriat între Administraţia Parcului Natural Apuseni şi Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii din Oradea.

de Redactia Observator

la 28.03.2025 , 14:03

Imensa cavitate subterană din judeţul Bihor a fost scanată pentru prima dată. Vor urma însă măsurători repetate care vor contribui la dezvoltarea cunoaşterii mediului subteran, dar şi îmbunătăţirea conservării acestuia.

Astfel, cea mai cunoscută atracţie din ţara noastră va fi în viitor vizitată şi virtual. "Scanăm, şi putem să facem cu ajutorul unor programe, imaginati-va si cu ajutorul ochelarilor 3D cum ar fi sa putem intra in aceasta peşteră fără să fim acolo", a declarat Buda Alin, prodecan Facultatea de Cadastru.

Echipamentele folosite au fost de ultimă generaţie. 

Vezi și

"Echipamentul cu care am măsurat în peşteră este o soluţie de scanare mobilă, de ultimă generaţie, concepută pentru captarea rapidă şi precisă a mediilor atât interioare cât şi exterioare", a explicat Sergiu Ceaușu, reprezentant firmă scanare.

Pe acelaşi subiect

Peştera Urşilor a fost descoperită accidental

Pentru studenţi, vizita în acest univers subteran dar şi faptul că au putut contribui, a fost o adevărată provocare. În plus, mulţi dintre ei îşi doresc să devină specialişti în topografie. 

"Este o experienţă unică pentru că facultatea ne-a oferit oportunitatea de a lucra cu o tehnologie de înaltă precizie şi de înaltă calitate. E un lucru care ne va ajuta pe viitor", spune o studentă.

Peştera Urşilor din Chişcău, Bihor, a fost descoperită accidental în anul 1975 şi este considerată cea mai frumoasă datorită bogăției și diversității de formațiuni de peșteră sau speleoteme.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Travel » Peştera Urșilor, vizitată virtual. Imensa cavitate subterană a fost scanată 3D pentru prima dată