Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cât îi costă pe iubitorii de aventură o drumeţie călare într-un peisaj de vis, la Suceava. Nu lipseşte nici ospăţul pe cinste

Ospăț la botul calului, la propriu, în mijlocul naturii! Cei care au vrut să petreacă o zi în natură au avut parte de o experinţă inedită. O drumeţie călare de aproximativ 20 de kilometri într-un peisaj mirific de toamnă, urmată de un prânz tradiţional. Cartofi la disc cu cârnați tradiționali, balmoș haiducesc și plăcinte sau gogoși, sunt doar câteva dintre merindele de care iubitorii de aventură au avut parte în drumeţia din pădurea Dragomirna, judeţul Suceava.  

De la 29.10.2023, 21:51
WhatsApp
Vezi și:

Mitocu Dragomirnei. O zi călduroasă de toamnă. Călăreții așteaptă să plece în drumeție prin pădure. Înainte de plecare toți primesc echipamentul adecvat și au parte de instructaj. Unii sunt la prima experiență de felul acesta. 

Angela Bertea, reporter Observator: Suntem în manej şi facem câteva ture, asta după ce ne-am cunoscut cu partenerul de drumeţie, în cazul meu, eu voi pleca la drum pe Ciclon. 

Peisajul este unul de vis, desprins parcă din cărţi. Copacii arămii și foșnetul frunzelor îi poartă pe călăreţi într-o lume aparte a toamnei.

Alexandru Covașă, administrator centru de echitație: Cu majoritatea turiştilor mergem aproximativ în aceleaşi locuri. Nu este cu un grad de dificultate foarte mare, însă ajunge în câteva locaţii cu o panoramică fantastică 

Florin Grădinaru, voluntar centru de echitație: Oricine poate experimenta o astfel de experinţă pentru că toţi caii noştri sunt potriviţi pentru acestă activitate. Sunt cai blânzi, obişnuiţi cu drumeţiile călare. Noi ne bazăm mai mult pe cai decât pe călăreţi.

Cât costă o experienţă de neuitat în pădurea Dragomirna

Însă experienţa este completată de ospăţul de la capătul drumeţiei. Cartofi țărănești, cârnați tradiționali, turte coapte pe plită și balmoș. Iar la desert gogoși. Un adevărat deliciu! 

Angela Bertea, reporter Observator: După aproape trei ore de drumeţie facem un popas, ne aşteaptă un prânz câmpenesc, descălecăm şi plecăm la masă 

Bucătar: Am frământat turtiţele, le-am pus puţin la crescut şi acum le punem la copt. Ce nu lipseşte de la un prânz câmpenesc? Balmoş. Am pus laptele cu untul şi cu puţin caşcaval şi aşteptăm să se fiarbă.

O astfel de ieșire călare în natură costă 300 de lei.

Angela Bertea

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin. ...

suceava calarie suceava
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024