Colțul de rai din satul Vad care atrage, în fiecare mai, turiști din toate colțurile țării. Zona este rezervație naturală
În fiecare an, luna mai aduce peisaje deosibite prin toate colţurile ţării, şi asta datorită întregii game de flori, fiecare cu frumuseţea ei. Câmpiile au fost inundate de o mare de narcise cu un miros deosebit, iar oamenii s-au adunat pe dealuri ca să le admire. Unii au plecat acasă doar cu poze din lanul de narcise, în timp ce alţii au vrut să ducă acasă şi mireasma florilor.
De Redactia Observator la 16.05.2022, 08:32În comuna Corund, din Harghita, se găseşte cea mai mare poiană cu narcise din judeţ, ce se întinde pe mai bine de 300 de hectare. Dealul Calonda este vizitat zilnic de sute de turişti, care vin aici să admire florile, să le simtă mireasma şi chiar să culeagă un buchet pentru cei dragi.
Turistă: Suntem din Târgu Mureş. Am venit aici pe câmpul narciselor, e un peisaj minunat, excelent. Adunăm câteva fire chiar pentru mama mea.
Turist: Am venit de lângă Turda, din Mihai Viteazul să vedem peisajul. E foarte frumos.
Turiştii care au vizitat Dealul Narciselor au plecat şi cu o mulţime de fotografii.
- Cea mai mare poiană cu narcise din Europa şi-a redeschis porţile. Festivalul de la Dumbrava Vadului revine după 2...
- În miez de iarnă, la Cluj răsar vestitorii primăverii. Florile aduse din Olanda au parte de un tratament special
- Acorduri de chitară şi voie bună. Sute de studenți din București au participat la evenimentul "Flori de mai"
Turistă: Facem câteva poze să avem amintiri frumoase. Ne simţim foarte bine, în fiecare an venim.
Şi la poalele munţilor Făgăraş, în Poiana Narciselor din satul Vad, a fost zi de sărbătoare. Sute de turişti au venit să admire "covoarele" de narcise înflorite.
Șerban Todorică, vicepreședinte CJ Brașov: Sunt aproape 400 de hectare de teren în care se găsesc aceste flori minunate şi este unic în Europa. Oamenii din întreaga ţară sunt prezenţi aici, în special din Ţara Făgăraşului din judeţul Braşov. Este o atmosferă foarte plăcută.
Poiana Narciselor este, de 22 de ani, rezervație naturală de tip botanic. Iar asta înseamnă că oaspeții acestui colț de rai pot pleca de acolo doar cu fotografii și amintiri de neuitat.
Șerban Todorică, vicepreședinte CJ Brașov: Eu cred că orice zonă care are un astfel de impact şi de interes trebuie protejată. Părerea mea sinceră este că avem nevoie de multă educaţie ca să învăţăm să respectăm frumosul.
Cristinel Paltin, primar comuna Şercaia: Distrugem repede şi recuperăm greu sau deloc, dar important este că natura răspunde şi am foarte multă tufe de narcise şi la anul sper să fie mult mai multe.
Cei care au vrut să plece acasă cu narcise au foat întâmpinaţi de jandarmi. Cei mai mulți au primit un avertisment scris, dar amenda pentru culegerea florilor protejate prin lege poate ajunge până la 5000 lei.