Topul celor mai frumoase oraşe de vizitat măcar o dată-n viaţă, realizat de un jurnalist de turism cu peste 20 de ani experienţă
Călătoriile sunt una dintre cele mai semnificative experienţe pe care le putem avea în viaţă. Să vedem lumea altfel şi să învăţăm despre alte culturi este cu adevărat o oportunitate extraordinară, care ne îmbogăţeşte mai mult decât orice altceva. Chiar şi studiile spun că oamenii care călătoresc sunt mai fericiţi. Dar care sunt oraşele pe care e musai să le vedem măcar o dată în viaţă? Un jurnalist de turism cu peste 20 de ani de experienţă a intervievat recent peste 50 de pasionaţi de călătorii şi iată ce a aflat.
De Mihaela Călin la 13.01.2023, 17:17Pe locul 1 în topul oraşelor pe care trebuie să le vizităm măcar o dată, se află, deloc surprinzător, romanticul Paris. Preferat pentru atmosfera magică, pentru frumuseţea Turnului Eiffel sau pentru impresionantul Luvru, Parisul aduce anual cel mai mare număr de turişti din întreaga lume.
Pe locul al doilea se află Oraşul Etern, Roma. Pe lângă numeroasele pizzerii faimoase, Roma este magică datorită atracţiilor sale unice în lume, ruinelor subterane şi desigur, Colosseumului.
Călătoriţi cât de des aveţi ocazia
Mai departe şi traversăm oceanul pentru splendidul New York. Empire State Building, Times Square, dar şi programul specatcolelor premiate de pe Broadway sunt doar câteva dintre lucrurile pe care, spun specialiştii, trebuie să le vedem măcar o dată în viaţă.
Pe lista clasamentului regăsim şi fascinantul Istanbul, care a fost numit de către bloggerii de turism, "destinaţia pe care trebuie să o viziteze toată lumea". Aceştia mai spun că "atunci când explorează oraşul, călătorii vor experimenta o supraîncărcare senzorială". Indiferent unde alegeţi să mergeţi, sfatul nostru este să călătoriţi cât de des aveţi ocazia.