Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Finala iUmor, sezonul 12. Mihai Radu a plecat acasă cu trofeul iUmor și premiul de 20.000 de Euro

Seara trecută, Mihai Radu a cucerit jurații și publicul și a plecat acasă cu premiul de 20.000 de Euro și trofeul de câștigător al sezonului 12 iUmor. Finala iUmor s-a impus ca lider de audienţă la nivelul targetului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani. Și serialul iMai mult umor a condus clasamentul audienţelor, pe toate segmentele de public. Ieri, publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani a ales Antena 1, staţia impunându-se ca lider de audienţã, atât la nivelul întregii zile, cât şi în Prime Time, la nivelul targetului menţionat.

De la 23.05.2022, 13:11
WhatsApp
Galerie (4)

Finala iUmor, difuzată în intervalul 19:59-01:56, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, cu o audiență medie de 5.8 puncte de rating și 24.4% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv, care, cu cea mai nouă ediţie Survivor, a înregistrat o medie de 4.4 puncte de rating și 18.5% cotă de piață. În minutul de aur, 21.51, peste 1.4 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune şi la nivelul întregii zile (Whole Day - 02:00 – 26:00) pe publicul din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 54 de ani, și a obținut, în medie, 2.7 puncte de rating şi 18.8% cota de piaţã. Poziţia secundã a fost ocupatã de Pro Tv cu 2.4 puncte de rating şi 16.7% cota de piaţã. Şi în Prime Time (19:00 -23:00), Antena 1 a fost prima opţiune a telespectatorilor din mediul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, obţinând un rating mediu de 6 puncte şi 21.4% cota de piaţã.

Marea finală iUmor de seara trecută, jurizată de Mihai Bendeac, Mihai Petre, Delia și Cheloo, a ținut cu sufletul la gură telespectatorii dornici să afle cine este cel de-al doisprezecelea câștigător. Din totalul de 13 concurenți participanți în finala de seara trecută, doar Darisian Ștefan Luncanu, Radu Giurcă, Claudia Amuzică, Mihai Radu și Roxana Chiperi au reușit să se califice, cu patru like-uri, la etapa de votare a publicului. Preferatul celor de acasă a fost de departe Mihai Radu, șoferul de ridesharing, care a plecat acasă cu premiul de 20.000 de Euro și trofeul de câștigător al sezonului 12 iUmor.

„Povestea lui Mihai Radu este extraordinară”, a spus Mihai Bendeac când a realizat că finalistul a făcut stand-up doar pentru a treia oară. „Ce s-a întâmplat aici, în această seară, îți va schimba total viața”, i-a transmis juratul câștigătorului marii finale iUmor. Pusă în fața unui talent înnăscut, Delia a comentat numărul de stand-up al concurentului: „Am văzut poveștile tale în fața ochilor ca pe un film. Ești foarte bun! Eu zic că avem un câștigător în fața noastră”, și nu s-a înşelat deloc, câteva minute mai târziu, Mihai Radu fiind votat în număr mare de către publicul telespectator. Concurentul din București a fost și pe placul lui Cheloo: „Îl felicit din tot sufletul și este clar că Mihai Radu este o descoperire pentru iUmor”. „Mi-a plăcut foarte mult că este omul din popor care are umor înnăscut. Am apreciat că are această abilitate de a crea imaginea vizuală a ceea ce povestește, imagine pe care am văzut-o foarte clar definită”, a dezvăluit Mihai Petre, cel de-al patrulea jurat al marii finale a sezonului 12 iUmor.

iUmor continuă cu sezonul 13. Înscrierea la preselecțiile celui mai nou sezon s-au deschis, iar doritorii se pot înscrie casting.a1.ro.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-54 Urban, Urban si National

Perioada 22 mai 2022

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iumor finala trofeu delia cheloo mihai bendeac
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025