Mihai și Elwira Petre şi-au adjudecat o nouă amuletă. Diseară, Drumul Împăraților ajunge în Petra
Seara de duminică a dat startul cursei din Iordania, la Asia Express - Drumul Împăraților. Cele cinci echipe rămase în joc au concurat în locuri sălbatice și în temperaturi extreme, pentru că cea de-a opta etapă a competiției a schimbat drastic totul - și peisajul și clima. Mai mult, Irina Fodor i-a anunțat pe concurenți că această etapă nu va avea o imunitate propriu zisă, iar clasamentul va ține cont de nestematele adunate de pe traseu de fiecare dintre echipe: ”Asta înseamnă că nu o să mai ai parte de odihnă, trebuie să tragem foarte tare”.
De Redactia Observator la 08.11.2021, 16:26Tot aseară, Mihai și Elwira Petre, ce s-au duelat cu surorile Buble într-un joc acvatic, au câștigat o nouă amuletă: ”Am câștigat un joc frumos”. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 7.7 puncte de rating și 24.3% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7.5 puncte de rating și 23.6% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.9 puncte de rating şi 19.4% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV, cu 6.5 puncte de rating şi 15.9% cota de piaţă. Şi la nivel national, cea mai nouă ediţie Asia Express s-a impus ca lider de piaţă, înregistrând un rating mediu de 7.1 puncte şi 17.4% cota de piaţă. În minutul de aur, 20:51, peste 1.9 milioane de telespectatori la nivel national urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor.
Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, Drumul Împăraților ajunge în Petra: ”Impresionant! Absolut spectaculos! Știam deja de ieri că vom ajunge aici și aveam emoții, pentru că este un loc pe care voiam să îl vedem”. Cetatea de la Petra este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, iar în acest oraș antic concurenții vor avea, ca de obicei, de îndeplinit misiuni contracronometru, dar și de adunat nestemate, prețioase în clasamentul acestei etape din Iordania.
Traseu prin defilee adânci sau temple săpate în piatră și detalii interesante despre stilul de viață al beduinilor, de toate acestea vor avea parte vedete Asia Express în această seară. Una dintre misiuni îi va provoca pe concurenți să vândă suveniruri, însă nu înainte de a se aranja asemeni beduinilor din această zonă: ”Dacă urăsc ceva este să te apropii cu creionul de ochiul meu. Trebuie să mă ții legat de mâini și de cap. E chinuitor, e dureros, e neplăcut! Nu înțeleg de ce ai face asta”.
Cum se vor descurca vedetele într-o nouă ediție în Iordania și care vor fi echipele ce vor găsi cele mai multe nestemate pe Drumul Împăraților ce străbate Petra, telespectatorii pot afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție a sezonului 4 Asia Express.