Nadia Comăneci, Stela Enache, Cocuța și Bogdan Boantă, invitați speciali la Next Star, sâmbătă de la 20.00, la Antena 1
Talent show-ul Next Star continuă cu o nouă ediție și cu cei mai talentați copii ai României, sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.
De Redactia Observator la 25.06.2021, 10:04De această dată, micuții concurenți vor avea parte la rândul lor de surprize atunci când vor avea ocazia să se întâlnească față în față cu idolii lor. Rând pe rând, Stela Enache, Nadia Comăneci și Cocuța și Bogdan Boantă își vor face apariția pentru a-i susține pe micuți și pentru a-i încuraja să lupte în continuare pentru visurile lor și pentru a deveni nume cunoscute în muzică, gimnastică sau dans contemporan.
În fiecare sâmbătă, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, copii curajoși și talentați, care îi vor surprinde cu abilități uimitoare sau care îi vor pune în dificultate cu replicile lor. Micuții vor încerca să-i impresioneze pe jurați și să se califice în marea finală, care pune în joc Trofeul Next Star, în valoare de 20.000 de euro. Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 pot vedea sâmbătă, de la ora 20:00.