Antena LIVE

Curs valutar

Radu Giurcă este primul finalist al sezonului 12 iUmor

Radu Giurcă merge direct în finala iUmor cu numărul de autoironie care i-a cucerit atât pe cei patru jurați, cât și pe telespectatorii emisiunii.

De la 14.02.2022, 17:06
WhatsApp
Galerie (2)
Antena 1

Sezonul 12 iUmor a debutat vineri seară, la Antena 1, cu o premieră atât pentru telespectatori, cât și pentru cei trei jurați. Actrița Rodica Popescu Bitănescu s-a alăturat Deliei, lui Cheloo și lui Mihai Bendeac în jurizarea primei ediții a umorului. George Tănase a fost invitatul special al ediției și a surprins jurații cu un număr inedit de stand-up. „Având în vedere bunul mers al  lucrurilor în ultimele sezoane iUmor, George Tănase și-a câștigat dreptul de a fi invitat special”, a declarat Cheloo.  

Dintre concurenții serii, Mihai Radu, Cristi Toma și Andrei Vasilescu, Radu Giurcă și Van der Blast au reușit să obțină mai mult de două like-uri pentru a trece la votul prin aplicație. Favoritul publicului a fost ales Radu Giurcă, concurentul care a venit în fața celor patru jurați cu un număr siropos de autoironie. „Este pentru prima dată când văd un televizor pe dinăuntru”, a fost replica ce le-a captat atenția celor de la masa juriului. „Genial a fost! Este smart băiatul, nu ai cum să ai simț al umorului dacă nu ești inteligent”, a mărturisit Delia. Și juratul special al ediţiei, Rodica Popescu Bitănescu, a fost plăcut surpins de Radu Giurcă: „Mi-a plăcut textul, l-ai spus foarte bine. Ai fost foarte bun!”. Telespectatorii vor avea ocazia să urmărească în continuare audiţiile iUmor, duminica, de la 20:00, la Antena 1. De asemenea, fiecare jurat-surpriză va trece prin “botezul” emisiunii, într-o ediție specială de roast, sâmbătă, de la 20:00. Astfel, Rodica Popescu Bitănescu va fi prima jurată roast-uită în această sâmbătă, la iRoast, la Antena 1.

Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 va fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube ”iUmor” a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez peste 17.6 milioane de vizionari.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iumor radu giurca iumor 12 sezon 12 iumor
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025