Știrile zilei, 11 mai 2023. Un elev de şapte ani din Constanţa a mers cu puşca la şcoală
Știrile zilei, 11 mai 2023, prezentate de Alessandra Stoicescu.
De Redactia Observator la 11.05.2023, 20:05Știrile zilei, 11 mai 2023
1) Un elev de şapte ani din Constanţa a mers cu puşca la şcoală. Poliţia a fost sesizată imediat, iar agenţii au ridicat arma care s-a dovedit a fi o replică de airsoft.
2) Incident bizar în gara din Medgidia. Un tânăr a reuşit să pătrundă în cabina unei locomotive şi să plece cu ea la plimbare. Băiatul pasionat de trenuri s-a ales cu dosar penal.
3) Cu tirul pe contrasens. Este păţania unui şofer român care a stârnit vâlvă în Croaţia. Bărbatul a intrat cu TIRul pe autostradă, doar că nu a nimerit sensul. Riscă acum o amendă drastică de până la 6.800 de euro.
4) Marea Britanie confirmă că a trimis Ucrainei rachete de croazieră de tip Stom Shadow, capabile să lovească ţinte din Crimeea. Rusia spune că va riposta.
5) Şi Israelul este aproape de un armistiţiu cu grupările islamiste din Fâşia Gaza după o perioadă extrem de agitată. Islamiştii au lansat peste 500 de rachete asupra teritoriului israelian în ultimele 24 de ore.