Știrile zilei, 4 martie 2024. Un elev de 10 ani a fost violat de două ori în toaleta şcolii de un coleg, prima faptă având loc acum doi ani
Știrile zilei, 4 martie 2024, prezentate de Alessandra Stoicescu.
De Alessandra Stoicescu la 04.03.2024, 19:03Știrile zilei, 4 martie 2024
1) Caz cutremurător la şcoala Nicolae Titulescu din Capitală. Un elev de 10 ani a fost violat de două ori în toaleta instituţiei de un coleg, prima faptă având loc acum doi ani.
2) Surpriza de proporţii pregătită de PSD şi PNL pentru Primăria Capitalei. Ionuţ Lupescu ar putea fi propunerea coaliţiei pentru a se lupta cu Nicuşor Dan.
3) Clădirea Judecătoriei Cornetu din judeţul Ilfov a ars. Flăcările au cuprins şi arhiva, unde se aflau dosare celebre soluţionate, printre care ale lui Cristi Borcea şi Dănuţ Lupu.
4) Amendă uriaşă pentru Apple dictată de Comisia Europeană. Gigantul american trebuie să plătească două miliarde de dolari, pentru practici competitive neloiale.
5) Victorie pentru Donald Trump în vederea alegerilor prezidenţiale de la final de an. Curtea Supremă a decis că nu poate fi exclus de pe buletinele de vot din Colorado.