Alertă meteo: Cod roşu, portocaliu şi galben de ploi şi furtuni în toată ţara, până sâmbătă ora 10
Meteorologii de la ANM au emis o alertă de cod roşu, portocaliu şi galben, valabil până sâmbătă ora 10. Judeţul Vâlcea şi zona montană şi submontană a judeţelor Gorj şi Argeş se află până sâmbătă dimineaţă sub avertizare cod roşu de ploi abundente, unde se vor acumula cantităţi de apă de 70...90 l/mp şi izolat peste 100 l/mp.
De Redactia Observator la 02.09.2022, 12:10Şi celelalte zone ale ţării sunt sub coduri galbene şi portocalii de precipitaţii. În acelaşi interval, a fost emisă şi o avertizare cod portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, vizate fiind Oltenia, Transilvania, local Maramureşul, Muntenia şi Dobrogea.
Cod roşu, portocaliu şi galben de ploi şi furtuni
”În Oltenia, Transilvania, local în Maramureş, Muntenia şi Dobrogea vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40...60 l/mp şi izolat în Oltenia peste 70...80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii”, precizează ANM.
Conform ANM, în intervalul 2 septembrie ora 12.00 - 3 septembrie ora 10.00, pentru mai multe regiuni a fost emisă avertizare cod galben, fiind anunţate ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.
”În intervalul menţionat, în vestul, estul şi sud-estul ţării vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25...40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului”, transmit meteorologii. Începând din dimineaţa zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul şi estul ţării.
Averse de ploi şi în Capitală
Meteorologii anunță că la București vor fi averse și descărcări electrice în special diseară și la noapte. Prognoză este valabilă în intervalul vineri, ora 12.00-sâmbătă, ora 10.00. Potrivit avertizării, cerul va avea înnorări și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse și descărcări electrice.
Se vor acumula cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 25...27 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade, precizează meteorologii.