"Aşa ceva n-am văzut niciodată!". La Băilești, un nor negru a acoperit dintr-o dată cerul, iar în Cujmir a căzut grindină cât oul de prepeliţă
Vremea severă a pus stăpânire pe vestul ţării, mai multe judeţe fiind sub avertizări de cod roşu de ploi însemnate cantitativ sau inundaţii. În unele localităţi cerul a fost luminat doar de fulgere puternice, iar pe altele au pus stăpânire intensificările vântului, vijeliile puternice și grindina.
De Redactia Observator la 28.09.2022, 08:21
Fulgerele, vântul şi ploaia abundentă au determinat autorităţile din Dolj să emită, aseară, o avertizare prin RO-Alert. În Băileşti, de exemplu, un nor negru a acoperit dintr-o dată cerul. Apoi s-a pornit o ploaie torenţială foarte puternică.
Aşa ceva n-am văzut niciodată!
Plouă foarte grav! Foarte, foarte rău!
Grindină de mărimea unui ou de prepeliţă, în Cujmir
- Vremea 28 septembrie. Jumătate de țară va fi sub semnul ploilor, iar în cealaltă temperaturile vor fi mult mai...
- Meteo: Ploi torențiale, grindină și vijelii în aproape jumătate din țară. 15 județe, sub cod galben de vreme...
- Vremea 26 septembrie - 24 octombrie 2022. Revine vara la sfârșit de septembrie, cu temperaturi de 30 de grade Celsius
Vremea severă a pus stăpânire şi pe mai multe localităţi din Mehedinţi.
Şi dacă şi păsările sunt agitate!
Mamă, aşa ceva!
Ăsta e nor negru!
Imaginile au fost filmate în comuna Cujmir, unde, spun locuitorii, piatra căzută după furtună a avut mărimea unui ou de prepeliţă.
Ia uite ce piatră mare! Ia uite!
Şi judeţul Caras Severin, cu precădere zona Reşita, s-a aflat sub atenţionarea de cod galben şi portocaliu de inundaţii şi fenomene meteo periculoase. O ploaie, la început cu gheață, care nu a ținut mai mult de o oră, a făcut ca mai multe străzi și case să fie inundate la Padina Matei, aflată în sudul Banatului Montan. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Cod roşu de ploi a fost şi în Timiş
Cod roşu de ploi a fost şi în Timiş, în unele zone, cantitatea mare de precipitaţii producând pagube în gopodăriile oamenilor. În zona comunei Fârdea, de exemplu, apa scursă de pe versanţi a inundat mai multe curţi, beciurile şi grădini.
Când aţi făcut drumurile, n-aţi făcut un şanţ să ducă apa pe undeva!
Mie cine îmi curăţă acum curtea şi pereţi şi grădina!
Canalizarea nu a mai făcut față în Arad, după o ploaie torențială de o oră
Mai multe străzi, pasaje şi un sens giratoriu au fost inundate, aseară, şi în Arad, după o ploaie torenţială ce a durat mai bine de o oră. Au căzut peste 40 de litri pe metru pătrat, iar canalizarea oraşului nu a mai făcut faţă. Maşinile au rămas blocate, şoferii fiind nevoiţi să coboare şi să încerce să le remorcheze. Autoritatile locale au scos în stradă mai multe utilaje şi pompe pentru a îndeparta apa de pe carosabil.