Cât va dura valul de căldură din Europa. În Italia s-au înregistrat temperaturi de 45 de grade Celsius, nici Grecia nu e ferită
Canicula nu afectează doar România. Un val de căldură din nordul Africii face prăpăd în sudul Europei până la finalul săptămânii. În Italia temperaturile vor atinge şi 45 de grade Celsius. Temperaturile record pentru luna iunie s-au înregistrat şi la Moscova, unde oamenii au ieşit în număr mare în parcuri.
De Redactia Observator la 24.06.2021, 09:14- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Italienii au de depăşit două zile de foc. Cele mai afectate sunt regiunile centrale şi de sud ale Peninsulei şi Sicilia. În Siracuza, mercurul din termometre a arătat chiar 45 de grade Celsius, o temperatură record pentru ultimii 18 ani, în luna iunie. Temperaturile vor depăşi 35 de grade inclusiv în Toscana, iar localnicii se pot gândi la o singură soluţie.
Meteorologii avertizează că efectele valului de căldură din Sahara vor fi resimţite până la finalul lunii. O veste bună pentru italieni a venit de la autorităţi care au anunţat că din 28 iunie măştile de protecţie nu mai sunt obligatorii la exterior.
Canicula din Mediterană nu ocoleşte nici Grecia
Una dintre cele mai populare destinaţii turistice pentru români. Maximele de 41 - 43 de grade Celsius se vor înregistra în Elada continentală. Pe coastă şi în zonele insulare, maximele nu vor depăşi 39 de grade Celsius. De caniculă nu au fost feriţi nici ruşii. În Moscova, s-au înregistrat 34,7 grade Celsius, cea mai mare temperatură din luna iunie din ultimii 120 de ani.
O asemenea vara în Moscova este o raritate şi trebuie să ne bucurăm de ea.
Căldura nu i-a speriat pe ruşii din capitală, care au luat cu asalt spaţiile verzi şi s-au răcorit la scăldat sau cu îngheţată.