Cea mai călduroasă dimineaţă de 31 martie din istorie. În sud-vestul țării a fost prima noapte tropicală din acest sezon
Astăzi s-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 31 martie din istorie: 29 de stații meteo ANM au înregistrat recorduri termice lunare. În sud-vestul țării a fost prima noapte tropicală din acest sezon, la stațiile meteo Oravița și Reșița cu temperatura minimă de 20 grade Celsius.
De Redactia Observator la 31.03.2024, 15:07Cel mai cald a fost astăzi în Moldova, au fost la ora 12 cel puţin 25 de grade la Târgu Neamţ, un grad mai puţin, 24 s-au înregistrat la Suceava şi la Rădăuţi. Meteorologii spun că şi în sud stăm foarte bine, 23 de grade Celsius la Zimnicea, tot atât la Târgovişte, la Călăraşi şi la Bucureşti.
La Timişoara acum avem 21 de grade Celsius, un cer variabil şi vânt, dar chiar şi aşa meteorologii spun că temperaturile pe care le avem la această oră sunt cumva mai mici decât cele înregistrate ieri, pentru că am trecut la ora de vară.
Ieri, pe 30 martie, 41 de stații meteo ANM au înregistrat recorduri termice lunare, maxima termică a fost atinsă la Giurgiu 29.8 grade. Astăzi așteptăm noi recorduri termice la valorile maxime.