Cod galben de vânt puternic, ploi torenţiale şi grindină în nouă judeţe. Zonele vizate
Nouă judeţe din sudul Olteniei, Muntenia şi Dobrogea se află, până joi seară, sub atenţionare Cod galben de vânt puternic, cu rafale de până la 70 de kilometri pe oră, ploi torenţiale şi descărcări electrice.
De Redactia Observator la 27.07.2023, 10:53Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, între orele 10.00 şi 21.00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa.
”În intervalul menţionat, în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei vântul va prezenta intensificări cu rafale în general de 55...65 km/h. În Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (local rafale de 50...70 km/h) şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp”, au arătat meteorologii.
Intensificări ale vântului vor fi, local şi temporar, şi în restul teritoriului, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură rafalele vor depăşi 70...80 km/h.
În zona municipiului Bucureşti, până joi seară, vremea se va răci semnificativ faţă de zilele precedente, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.