Cod roșu de vreme severă emis de ANM. Furtuni și ploi torențiale lovesc în două județe
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod roșu de furtuni pentru mai multe localități din județele Neamț și Bacău.
De Veronica Micu la 31.07.2020, 15:14- Specialiștii au anunțat grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică, averse torențiale.
- Sunt vizate mai multe localități din Bacău și Neamț.
Potrivit ANM, sunt vizate localitatea Filipești din județul Bacău și localitățile Trifești, Ion Creangă, Icușești, Mărgineni, Bahna, Secuieni, Moldoveni, Făurei din județul Neamț.
În aceste zone se vor semnala grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică, averse torențiale ce vor depăși 35-40 l/mp și frecvente descărcări electrice.
Avertizarea este în vigoare până la ora 15.20.
Alertă de caniculă în 17 județe
Tot astăzi, meteorologii au emis o atenționare de caniculă și disconfort termic accentuat pentru cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei.
Astfel, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Meteorologii atrag atenția că noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/1 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic se va menține ridicat și în Banat și sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Citește și: