Europa, îngropată sub cele mai mari troiene din ultimii 60 de ani: "Nu am mai văzut niciodată zăpadă ca aceasta"
Aici sunt zăpezile de altădată! Europa a fost îngropată sub troiene cum nu au mai fost văzute în ultimii 60 de ani. În Regatul Unit, doi oameni fără adăpost au fost răpuși de temperaturile sub zero grade Celsius. În Germania, aproape 800 de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au fost nevoiți să caute rute alternative.
De Redactia Observator la 04.12.2023, 20:39În doar câteva ore, o furtună de zăpadă istorică a lăsat pe întuneric peste 7500 de locuințe din nordul Angliei. Autovehiculele de teren încearcă, însă fără succes, să ajungă la localnicii rămași, în continuare, fără curent electric.
Localnic: În aproape 60 de ani, nu am mai văzut niciodată zăpadă ca aceasta. Au mai fost troiene în trecut, se pare că în anii '60, potrivit tatălui meu, care are 82 de ani. Dar da, este fără precedent.
Două persoane au murit din cauza frigului în Regat. Stratul de zăpadă a măsurat 30 de centimetri, iar temperaturile a scăzut până la minus 12 grade Celsius.
Munchen, complet paralizat
- Vremea de mâine 5 decembrie. Ne apropiem de normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 9...
- Vremea 4 - 17 decembrie 2023. ANM anunță ploi, lapovițe și ninsori începând de joi, în aproape toată țara
- Oraşul din România unde temperaturile au scăzut cu 22 de grade peste noapte. Vremea s-a răcit brusc în toată ţara
În Germania, orașul Munchen a fost complet paralizat. Autobuzele și tramvaiele nu au avut nicio şansă în faţa troienelor de aproape jumătate de metru, iar trenurile au rămas împotmolite în gări. Călătorii au înghețat minute-n șir în stații. Un nou record a fost doborât în Munchen.
Localnici: Am fost nevoiţi să luăm un taxi, deoarece autobuzele nu circulă. Nu am fost informați că autobuzele nu circulă și acum nu știm ce să facem.
Peste 800 de avioane au rămas la sol, iar 1500 de oameni au fost nevoiți să-și petreacă noaptea în aeroport. Unii şi-au păstrat optimismul, în ciuda situaţiei.
Turist: Sunt optimist. O să putem zbura mâine dimineața.
Haosul provocat de zăpadă a fost resimțit și în Cehia, Elveția și Austria. În regiunea Tirol, troienele au depăşit 50 de centimetri.