La munte a venit deja iarna, cu ninsori şi temperaturi scăzute. Pe Transfăgărășan s-a aşternut un strat gros de zăpadă
Deşi este abia jumătatea lunii octombrie, la munte e deja vreme de iarnă.
De Redactia Observator la 16.10.2021, 08:40Pe Transfăgărășan s-a aşternut un strat gros de zăpadă, iar ninsorile vor continua. În aceste condiţii, salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să evite drumeţiile pe creste, pentru că îşi pun viaţa în pericol.
Vreme de iarnă în octombrie. În mai multe staţiuni montane a nins
A nins şi în alte staţiuni, precum Rânca sau Vlădeasa, acolo unde vremea este extrem de rece pentru această perioadă. La Padina, localnicii se află deja la a doua ninsoare din acest an. Iar temperaturile pe timp de zi se apropie de limita îngheţului.