Antena LIVE

Curs valutar

Video

Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna

Am trecut de la vară la toamnă peste noapte! Furtuni violente de gheaţă au îndoit tabla maşinilor, iar oamenii au adunat grindina cu lopata în multe zone din ţară. Vijeliile, grindina şi vântul puternic ameninţă încă jumătate de ţară, care este sub cod galben de vreme severă. 12 judeţe au şi avertizare de inundaţii.

De la 07.05.2024, 19:19

La Sinaia, cerul s-a întunecat ameninţător, iar perdele grele de apă s-au revărsat asupra oraşului. A plouat într-o oră cât într-o săptămână. Staţiunea a fost inundată a doua oară în nici 24 de ore - ceva rar, spun localnicii.  În zona gării, asfaltul nu se mai vedea de sub şiroaiele de apă. Poliţiştii au oprit circulaţia ca să facă loc pompierilor care au adunat puhoaiele cu pompe de mare putere, în timp ce natura se dezlănţuia din nou. 

Ploaia şi gheaţa au alternat în reprize vijelioase. Covoare albe şi groase s-au întins pe străzi. Un strat serios de grindină s-a întins şi la Călimăneşti, unde ploaia cu gheaţă a lăsat urme serioase pe maşini. În nord, furtunile au distrus şi o casă.

Acoperişul unei case, lovit de fulger

"Am prins momentul. Fulgerul. Am auzit o bubuitură şi o flamă foarte mare", spune un localnic. Mansarda unei case din Baia Mare s-a făcut scrum, după ce acoperişul a fost lovit de fulger. Pompierii au stins cu greu incendiul pentru că hidranţii din zonă nu funcţionau. 

Pe acelaşi subiect

24 de judeţe au intrat de dimineaţă sub o avertizare cu cod galben, valabilă până aproape de miezul nopţii. Meterologii avertizează - ploile şi furtunile vor continua, iar săptămâna aceasta trebuie să ne aşteptăm în fiecare zi la puţin un cod de vreme extremă.

Alina Şerban, meteorolog ANM: Vom asista la o schimbare majoră sub aspect termic. Dacă astăzi, vremea a fost deosebit de caldă, se va răci accentuat de mâine, astfel încât vom avea maxime de la 14-15 grade.

Viitură năpraznică lângă Ploieşti

Vremea severă a început să aducă necazuri încă de duminică seară. Lângă Ploieşti, o viitură năpraznică s-a format după ce a plouat cu găleata o oră şi jumătate. Un pârâu de doar 10 centimetri s-a umflat brusc şi a devenit un torent ameninţător. 

Ana Maria Gheorghe, reporter Observator: Până sâmbătă vor fi ploi torenţiale, tunete, fulgere şi vijelii în majoritatea zonelor ţării. Acestea vor prefera Ardealul şi Oltenia unde vor aduce şi cantităţi mai însemnate de apă, în timp ce în regiunile estice ploile vor apărea numai din loc în loc. 

Meterologii spun că abia în weekend vom mai vedea soarele şi că tot atunci va începe să se încălzească. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cod galben ploi vijelii vant grindina furtuni
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024