Antena LIVE

Ploi torențiale, grindină și vijelii în toată țara, până vineri seară. Cod roșu de inundații pe râuri din Satu Mare, în următoarele ore

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă în toată țara, până vineri seară. Potrivit meteorologilor, vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină. În Satu Mare, hidrologii au anunțat cod roșu de iundații pe mai multe râuri.

De la 13.05.2021, 13:09

Informarea meteo a intrat în vigoare astăzi, la ora 10.00, și este valabilă până vineri, ora 21.00.

Specialiștii anunță că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...35 l/mp.

Cod roşu de inundaţii pe mai multe răuri din Satu Mare

Pe acelaşi subiect

Interval valabilitate cod roșu inundații: 13.05.2021 ora 08:15 – 13.05.2021 ora 13:00

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Maria (afluent al Crasnei), județul Satu Mare.

În București vor fi 21 de grade Celsius, dar și vijelii, joi seara

Potrivit prognozei speciale emise pentru București, joi cerul va avea înnorări temporare, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

În orele serii și la începutul nopții (13/14 mai) va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp. Temperatura minimă va fi de 10...12 grade.

Vineri (14 mai), vremea va fi în general frumoasă și normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...50 km/h, la începutul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade.

Ți-a plăcut acest articol?

cod rosu inundatii ploi vijelii
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024