Potop în București, inundații cum nu s-au mai văzut. Șoseaua de la Mogoșoaia e de fapt un râu (video)
E potop în București, iar ploaia a adus inundații cum nu s-au mai văzut. Șoseaua de la Mogoșoaia e de fapt un râu, mașinile nu mai pot trece, iar unele dintre ele au rămas blocate.
De Cosmin Stăniloiu la 17.06.2020, 08:35- În România e cod galben de ploi și vijelii.
- Mai multe șosele din București, acoperite de apă.
Plouă de marți noaptea în București și în zonele din preajma Capitalei, iar apa a format adevărate râuri în mai multe zone.
Imagini de necrezut au fost surprinse miercuri de dimineață, iar una dintre cele mai afectate zone a fost cea din nord-vestul orașului, la ieșirea spre Mogoșoaia.
O trecere de pe șoseaua Mogoșoaia - București pe sub calea ferată arată ca un râu, două mașiniau rămas blocate acolo.
Și pe Șoseaua Sisești e inundație, circulându-se cu mare dificultate.