Antena LIVE

Curs valutar

Record de temperatură în Insulele Svalbard, la 300 de kilometri de Polul Nord

Record absolut de căldură în arhipelagul Svalbard, la o mie 300 de kilometri de Polul Nord. Mercurul a ajuns sâmbătă după-amiază până la 21,7 grade Celsius. Mult peste temperatura normală care atinge, în această perioadă între 13 şi 17 grade Celsius. Nu e timp de pierdut avertizează oamenii de ştiinţă - urşii polari ar putea deveni istorie dacă nu se iau măsuri clare pentru combaterea încălzirii globale. 

De la 27.07.2020, 01:23
WhatsApp
Vezi și:

La o mie 300 de kilometri de Polul Nord, semnele încălzirii globale sunt tot mai pronunţate. Pentru a doua oară în istorie temperatura în arhipelagul Svalbard a sărit de 20 de grade, ajungând până la 21,7. Singurul precedent cunoscut este cel de pe 16 iulie 1979, când termometrul s-a oprit la 21,3 grade.

Clare Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale de Meteorologie: Zona Arctică se încălzeşte cu o rată de două ori mai mare decât media la nivel global. Impactul este mare atât asupra populaţiilor locale, cât şi asupra ecosistemului. 

Zeci de specii care trăiesc între gheţuri sunt în pericol. Regele zonei Arctice însuşi este ameninţat. 

Urşii polari au nevoie de gheaţă ca să se poată orienta şi căuta mâncare, însă habitatul lor se topeşte şi nu îi mai poate proteja. Oamenii de ştiinţă au un avertisment crunt. Până în 2100, uriaşii albi ar putea să dispară din cauza înfometării. 3 mii de urşi polari trăiesc în arhipelagul Svalbard.

Clare Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale de Meteorologie: Ce se întâmplă în zona Arctică nu rămâne în zona Arctică. Afectează vremea în mai multe părţi ale lumii în care trăiesc sute de milioane de oameni.

În primele şase luni ale anului, Siberia a înregistrat temperaturi neobişnuit de mari. 

Un record de 38 de grade Ceslius a fost înregistrat pe 20 iunie în oraşul Verhoyansk. Un fenomen obişnuit vara în această regiune, incendiile de vegetaţie au pârjolit anul acesta 19 milioane de hectare, o suprafaţă mai mare decât cea a Greciei, care se întinde pe 13 milioane de hectare.

Ana Constantin
arhipelag caldura observatorweekend19 pericol social ursi polari
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025