România, lovită de o furtună cu puterea unui uragan. Zonele în care va aduce ninsori, de joi
O furtună de puterea unui uragan se îndreaptă spre România! Pia, cum au botezat-o meteorlogii, va ajunge mâine în ţara noastră cu rafale de până la 100 de kilometri pe oră, lapoviţă şi ninsori. Vremea de iarnă deja face probleme în mai multe regiuni. 14 judeţe au fost sub cod galben de ceaţă şi gheţuş, iar accidentele rutiere s-au ţinut lanţ.
De Andreea Filip la 20.12.2023, 19:43Ceaţa densă şi poleiul au creat probleme în mai multe zone ale ţării. 14 judeţe au fost sub cod galben cu aceste avertizări. PLa Bârlad, pe drum drept, un şofer de 18 ani a intrat cu maşina într-un cap de pod. În impactul puternic, atât el, cât şi prietenul cu care era în maşină au fost răniţi. În timp ce echipajele de pe două ambulanţe incercau sa ii salveze, la câţiva metri distanţă, un alt sofer a pierdut controlul volanului.
Autoturismul s-a rostogolit pe câmp, dar şoferul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
Zonele în care furtuna Pia va aduce ninsori
În Târgu Mureş, soferii au fost obligati sa traga masinile pe dreapta din cauza poleiului. Nici soferii de autobuze nu au putut iesi pe traseu. Oamenii au fost nevoiti sa merga pe jos la serviciu. Si ce e mai rău abia abia urmează, avertizează meteorologii. Furtuna Pia, aşa cum a fost numită de meteorologi ajunge mâine seară și în România și va avea forţa unui uragan. Va aduce lapoviţă şi ninsori în nordul, centrul şi vestul României
- Vremea de mâine 21 decembrie. Temperaturile mai scad, însă va fi în continuare mai cald decât normalul perioadei
- Cod galben de vreme severă în următoarele ore. ANM anunţă ceaţă şi gheţuş în mai multe judeţe
- Vremea de mâine 20 decembrie. Va fi mai cald decât normalul perioadei. Maximele ajung și la 13 grade
În Germania şi Olanda sunt anunțate ploi puternice, în Elveţia, ninsori. Marea Britanie, Danemarca, Cehia și Italia se vor confrunta cu vânt extrem. Până în Ajun, Pia își consumă forţa. De Crăciun, vremea se anunţă anormal de caldă.
La malul mării, chiar şi acum colindele răsună într-o atmosferă de primăvară.
Andreea Filip, reporter Observator: Crăciun cu vreme de Paşte. Săptămâna viitoare, la malul mării sunt aşteptate 16 grade Celsius. Valori duble faţă de normalul acestei perioade. Aşadar, pe lângă evenimentele organizate aici, pe litoral, turiştii se vor putea bucura şi de plimbări pe malul mării.
1500 de turişti au rezervat deja bilete pentru un Crăciun cu aer mai exotic. În hotelurile cu centre SPA, gradul de ocupare este deja de peste 80%.