Valul de căldură tropicală a lovit vestul şi sudul României. Dogoarea va atinge apogeul în weekend
Solstiţiul de vară a adus canicula în vestul şi sudul ţării. În cea mai lungă zi din an, temperatura resimţită a fost chiar şi de 38 de grade Celsius, iar valul de căldură tropicală va atinge apogeul sâmbătă. De furtuni însă nu scăpăm prea curând.
De Redactia Observator la 21.06.2023, 20:08La Constanţa, pe plajă, soarele a fost arzător.
Andreea Filip, reporter Observator: La ora 12.00, la malul mării erau printre cele mai ridicate temperaturi din toată ţară. Termometrele indicau 30 de grade Celsius la umbră, o valoare anormal de mare. În mod normal aici pe litoral ar fi trebuit să fie în jur de 25 de grade Celsius, cu atât mai mult cu cât suntem în apropierea mării care nu are mai mult de 22 de grade.
Valul de căldură tropicală a lovit România
Tânără: Ne-am luat cremă cu protecţie solară. Ne hidratăm cu apă, capul trebuie să fie acoperit.
- Solstiţiul de vară aduce un val de aer tropical peste România. Meteorologii anunţă caniculă în toată ţara
- Vremea de mâine 21 iunie. Devine tot mai cald, dar ne aşteaptă ploi cu descărcări electrice. Prognoza meteo
- Șefa ANM avertizează că temperaturile încep să crească de la o zi la alta. Maxime de 34 de grade Celsius, în...
Tânăr: Pentru cel mic folosim cam ce găsim, cremă cu factorul cel mai mare. Ne hidratăm, da.
Şi o baie răcoroasă în mare.
Dogoarea a fost domolită de ploaie. Temperatura a scăzut brusc la amiază cu 10 grade, iar o rupere de nori a stricat distracţia pe litoral.
După o zi toridă, furtuna a lovit şi la Buzău. Valul de căldură tropicală a lovit puternic şi Capitala.
Cosmina Balint, reporter Observator: Atmosferă fierbinte la propriu acum în Bucureşti. Termometrele înregistrează 31 de grade Celsius la umbră, însă la soare temperatura resimţită este de 35-36 de grade Celsius. În plus, asfaltul, clădirile şi maşinile nu fac decât să amplifice starea de căldură.
Doamnă: Astea sunt schimbările climatice. Că ne place, că nu ne place, astea sunt.
Ar putea fi o soluţie, dacă stai într-un bloc anvelopat. Izolaţia termică blochează curenţii de aer cald, iar astfel apartamentele rămân mai răcoroase. Ideal este să ţinem geamurile închise ziua, iar aerisirea să o facem noaptea sau dimineaţa devreme.
Simona Căpşună, meteorolog Observator: Brusc atmosfera va deveni caniculară, cel puţin în zonele de câmpie, iar spre finalul săptămânii am putea vedea chiar şi 37 de grade Celsius la umbră prin sud-est. Cum a tot plouat în ultima perioadă, umezeala este foarte ridicată aşa că aerul va deveni greu respirabil.
Duminică, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, însă revin ploile.