Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea 10 septembrie 2022. Zi frumoasă pe litoral, dar sunt așteptate ploi spre seară

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 10 septembrie 2022.

De la 09.09.2022, 15:42
WhatsApp
Galerie (5)
Vremea 10 septembrie 2022. Zi frumoasă pe litoral, dar sunt așteptate ploi spre seară Observator

Vremea va fi în general instabilă. Ziua, în majoritatea zonelor, temporar vor fi înnorări mai accentuate și averse însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri se vor înregistra cantități de apă de peste 20...40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Noaptea fenomenele asociate instabilității atmosferice vor fi în diminuare și restrângere ca arie. Vântul va avea intensificări în zona montană, în estul țării, dar local și temporar și în restul teritoriului, în timpul averselor. Valorile termice vor caracteriza o vreme caldă în sud și sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale în această perioadă, astfel că cele maxime se vor încadra, în general, între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat, în a doua parte a nopții, vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo București

Vremea va fi caldă. Cerul va avea înnorări temporare, iar la începutul intervalului și din nou seara și noaptea, vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 16...17 grade.

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi în general instabilă. Ziua, temporar vor fi înnorări mai accentuate și averse, însoțite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri se vor înregistra cantități de apă de peste 20...40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Noaptea fenomenele asociate instabilității atmosferice vor fi doar pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări mai ales în timpul averselor. Valorile termice vor fi în scădere ușoară. Izolat, în a doua parte a nopții, pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață.

Vremea pe litoral

Vremea va fi caldă. Cerul va avea înnorări temporare la începutul intervalului și din nou spre seară și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, dar și asociate averselor (rafale în general de 40...50 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 26 de grade, iar cele minime vor fi de 19...20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 23 de grade.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

septembrie vremea prognoza meteo anm
Întrebarea zilei
Aveţi în plan să plecaţi în vacanţă de Paşte, anul acesta?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025