Antena LIVE

Curs valutar

Vremea 11 februarie 2023. Va fi foarte rece în cea mai mare parte a țării. Zonele în care va ninge

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 11 februarie 2023.

De la 10.02.2023, 15:29
WhatsApp
Galerie (4)
Vremea 11 februarie 2023. Va fi foarte rece în cea mai mare parte a țării. Zonele în care va ninge Observator

Dimineaţa va fi geroasă în majoritatea zonelor, apoi se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în perioada anterioară. Cerul va fi variabil ziua, însă noaptea se va înnora treptat în toate regiunile. Va ninge slab pe arii relativ extinse în jumătatea de nord a ţării şi izolat spre dimineaţă în rest, iar în extremitatea de vest a teritoriului şi în nord-est, vor fi posibile şi precipitaţii mixte cu depuneri de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi pe crestele montane, cu precădere ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cu rafale ce vor depăşi în a doua parte a intervalului 60...70 km/h şi vor fi perioade cu viscol sau transport de zăpadă, dar izolat la viteze mai mici şi în sud-vest şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 6 grade, iar cele minime, semnificativ mai ridicate decât în nopţile precedente în special în jumătatea de nord, vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -11 şi 0 grade. Izolat va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

Prognoza meteo București

Vremea va fi foarte rece la începutul zilei, apoi se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în perioada anterioară. Cerul va fi variabil, mai mult noros în a doua parte a nopţii, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -6...-4 grade şi se va înregistra în prima parte a nopţii.

Pe acelaşi subiect

Vremea la munte

Cerul, variabil ziua, se va înnora începând din orele serii, iar pe parcursul nopţii, temporar va ninge slab în toate masivele. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, îndeosebi ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cu rafale ce vor depăşi în a doua parte a intervalului 60...70 km/h şi vor fi perioade cu viscol sau transport de zăpadă, Pe arii restrânse va fi ceaţă şi, la altitudini mari, mai ales dimineaţa, chiciură. Dimineaţa va fi geroasă, apoi se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în perioada anterioară.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare în zonele învecinate bazinului sudic al Mării Baltice precum şi în nord-estul continentului. În rest vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în partea sud-vestică, central-nordică şi nord-estică a Europei şi local în rest. Temperaturile vor fi în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, îndeosebi în zonele vestice, iar în rest nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior. În zonele joase de relief, îndeosebi la începutul şi finalul intervalului, pe alocuri se va forma ceaţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

februarie vremea prognoza meteo temperaturi
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025