Vremea 2 iune 2021. Meteorologii anunță frig și ploi. Prognoza pe regiuni, la munte și la mare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 2 iunie 2021. Vremea va rămâne rece și închisă în estul și sud-estul țării, în timp ce în restul teritoriului temperaturile vor fi în creștere ușoară.
De Daniel Murărescu la 01.06.2021, 15:38Vremea va fi răcoroasă în noaptea de marți spre miercuri. În sudul, centrul și estul țării, precum și în zonele de munte, cerul va fi mai mult noros și temporar va mai ploua, iar mai ales la începutul nopții îndeosebi în Oltenia, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel prin acumulare sau în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar în Dobrogea, pe arii restrânse 40...50 l/mp. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. În vestul și nord-vestul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat mai ales la începutul nopții. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 40...50 km/h, iar pe litoral și pe crestele Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 60 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 11 grade. Izolat, vor fi condiții de ceață.
Vremea miercuri 2 iunie 2021
În regiunile estice și sud-estice, precum și în zonele de munte, vremea va fi rece și în general închisă, cu ploi în general moderate cantitativ (15...20 l/mp). În restul țării, temperaturile vor fi în creștere ușoară, cerul va fi temporar noros și, mai ales pe parcursul zilei, pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, trecător, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, temporar cu viteze, în general, de 45...55 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade, local în Moldova și în estul Transilvaniei și 23 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade. Izolat se va semnala ceață.
Prognoza meteo București
Vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări și, îndeosebi ziua, trecător va mai ploua. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, va fi de 18...20 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
Vremea la munte
Vremea va fi rece și în general închisă, cu ploi în general moderate cantitativ (15...20 l/mp). La altitudini de peste 1800 m, trecător, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări în zona Carpaților Orientali și Meridionali, temporar cu viteze, în general, de 45...55 km/h.
Vremea pe litoral
Vremea se va menține răcoroasă și va fi ușor instabilă. Cerul va fi temporar noros și, trecător, vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 21 de grade, iar cele minime vor fi de 13...14 grade. Temperatura apei mării va fi de 17... 19 grade.
Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și